Schema de sprijin pentru energia verde, care a generat în ultimii trei ani de zile investiții de peste 3 miliarde de euro, se modifică radical, dar nici acum autoritățile nu au anunțat clar cu cât vor rămâne cei care au pariat sume enorme pe eoliene sau solare după aceste schimbări. Calculele ZF arată că doar anul acesta pierderile pot ajunge până la 200 de milioane de euro.

„În perioada 01.07.2013-31.12.2016 se amână temporar acordarea unui număr de certificate verzi pentru fiecare MWh produs și livrat de producătorii de energie electrică din surse regenerabile după cum urmează: un certificat verde pentru centralele hidroelectrice noi, cu puteri instalate de cel mult 10 MW, un certificat verde pentru centralele eoliene, două certificate verzi pentru centralele electrice solare. Recuperarea certificatelor verzi amânate se va face începând cu cu 01.01.2017 pentru centralele prevăzute la literele a) (hidrocentrale) și c) (solare), respectiv începând cu 01.01.2018 pentru centralele prevăzute la litera b)

(eoliene). Modalitatea de recuperare eșalonată a numărului de certificate verzi amânate se stabilește de ANRE prin legislația secundară“, se arată în proiectul de ordonanță de urgență publicat ieri pe site-ul Ministerului Economiei.

ZF a publicat încă de la finalul săptămânii trecute extrase dintr-o variantă de lucru a acestui proiect de ordonanță de urgență.

Dacă proiectul își va păstra această for­mă și după cele 30 de zile de dezbatere pu­blică, din a doua jumă­tate a acestui an un producător de energie eoliană va primi un singur certificat verde pe MWh în loc de cele două, o hidrocentrală mică va fi recompensată cu 2 certificate în loc de cele 3 prevăzute de actuala lege, iar solarele vor primi patru certificate verzi în loc de cele 6 prevăzute de legislația în vigoare.

Dacă se ia în calcul prețul maxim anun­țat de ANRE pentru certificatul verde, numă­rul estimat de certificate verzi prognozat pentru anul acesta și structura producției de energie verde din primele două luni ale anului, ar însemna că în 2013 producătorii de energie verde ar putea pierde aproape 150 mil. euro din sprijinul pe care l-ar fi încasat în mod normal.

De pe altă parte, în cadrul unei conferințe susținute ieri de către Constantin Niță, ministrul delegat pentru energie, oficialul a declarat altceva față de ceea ce s-a publicat pe site-ul instituției. „Este timpul să venim cu lucruri mai clare“, și-a început Niță conferința. „ Legea va fi modificată, iar azi (ieri – n. red.) va fi pusă pe site-ul ministerului. Legea ar trebui să se implementeze de la 1 iulie 2013. Energia eoliană va primi un certificat verde, energia hidro un certificat, iar cea solară două certificate verzi. Modificările vor fi aplicate pentru toată lumea. Restul certificatelor verzi vor fi păstrate într-un coș de ANRE, iar din 2017 se va stabili printr-o legislație secundară câte certificate verzi îi vor reveni fiecăruia“, a precizat Constantin Niță.

Problema este că documentul publicat pe site-ul Ministerului Economiei este diferit față de declarațiile lui Niță.
 

Minus 200 mil. euro  la venituri, varianta pesimistă

La finalul săptămânii trecute Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a publicat concluziile raportului de monitorizare privind posibilitatea unei supracompensări pentru energia regenerabilă în 2012. Astfel, potrivit ANRE, energia eoliană ar trebui să primească 1,5 certificate verzi pe MWh în loc de 2 în instalațiile noi, cea hidro 2,3 certificate în loc de 3 pentru un MWh și cea solară 3 certificate verzi în loc de 6 pentru fiecare MWh produs.

Potrivit celor mai recente declarații din partea ANRE, aceste modificări ar trebui să intervină de la 1 ianuarie 2014.

Dacă se vor aplica aceste modificări și va fi aprobată și ordonanța de urgență în forma actuală, de la 1 ianuarie 2014 investitorii în energie eoliană vor primi numai 0,5 certificate verzi pe fiecare MWh produs, hidrocentralele noi vor fi recompensate doar cu 1,3 certificate, iar proiectele solare vor primi doar un certificat verde până în 2016, urmând să le recupereze pe restul din 2017 sau 2018. Nu este exclus însă ca aceste modificări să intre în vigoare chiar de la 1 iulie 2013.

„Se va ține cont de raportul de supracompensare al ANRE“, a mai spus Niță.

Dacă modificările aduse de proiectul de ordonanță de urgență se vor aplica în același timp cu concluziile din raportul ANRE, rezultă că investitorii în energia verde ar putea pierde 200 de milioane de euro din „subvenția“ de aproape 590 de milioane de euro care ar fi urmat să le intre în conturi anul acesta.
 

Ce consecințe vor fi pentru consumatorii industriali

Proiectul de ordonanță de urgență supus dezbaterii publice mai vine cu o serie de modificări menite să-i protejeze pe marii consumatori industriali care au spus în repetate rânduri că schema de sprijin pentru energia verde vine cu creșterea semnificativă a facturilor.

„50%  din cantitatea de energie electrică livrată consumatorilor finali cu un consum anual mai mare de 150.000 de MWh este exceptată de la aplicarea prevederile Legii 220/2008 în condițiile în care respectivii consumatori prezintă ANRE programe anuale sau multianuale de creștere a eficienței energetice care să justifice exceptarea“, se mai arată în textul ordonanței de urgență.

Totodată, energie verde ar putea intra pe viitor în coșul cu care sunt alimentați în acest moemnt consumatorii în regim reglementat.

Oamenii din domeniu spun că aceste modificări vor lovi din plin în industria proiectelor de energie verde, acesta fiind unicul sector care a reușit să atragă investiții majore în ultimii ani de criză prin care a trecut România. De exemplu, anul trecut 80% din investițiile străine realizate în primele nouă luni ale anului au venit datorită proiectelor de energie regenerabilă. Mai mult, de la începutul anului efectul energiei verzi s-a făcut simțit pe bursa de energie OPCOM, acolo unde prețurile au scăzut odată cu intrarea la tranzacționare a unor cantități semnificative de energie regenerabilă, în special eoliană.