Guvernul va elabora legislatia pentru intrarea in incapacitate de plata a autoritatilor locale si le va interzice acestora sa transfere sume de la cheltuieli de capital la cheltuieli curente, iar primariile care vor solicita fonduri suplimentare trebuie sa semneze programe de ajustare, se arata in scrisoarea pe care Romania o va trimite Fondului Monetar International (FMI) pentru aprobarea celei de-a doua transe din acordul de 12,95 de milioane de euro cu institutia financiara.

Dumitru Costin, presedintele Biroului National Sindical (BNS) a declarat ca masura privind falimentul primariilor este una “exceptionala”, avand in vedere ca se va elimina incompetenta din sistemul public.

“Este o necesitate pentru Romania, avand in vedere ca in prezent exista tot felul de incompetenti care aduc primariile in faliment. Legea privind intrarea in incapacitate de plata a autoritatilor locale este una dintre cele mai importante puncte discutate cu FMI pentru ca astfel toti vor trebui sa raspunda pentru utilizarea banului public, de la prim-ministru la ultimul primar de sat. Este o masura exceptionala, as putea spune”, a declarat pentru ZF, presedintele BNS.

Primarul municipiului Timisoara, Gheorghe Ciuhandu, nu a dorit sa comenteze noile prevederi. Insa, in luna iulie primaria pe care o conduce a facut o rectificare bugetara transferand aproape 10 milioane de lei de la sanatate, invatamant si cultura catre cheltuieli de capital.

Aprobarea reformelor institutionale de contracarare a riscurilor fiscale aferente autoritatilor locale reprezinta o conditionalitate noua in acordul cu FMI, stabilita la prima evaluare, si are ca termen de implementare luna iunie 2010.

“Directia de supraveghere a autoritatilor locale de la Ministerul Finantelor Publice, in colaborare cu Ministerul Administratiei si Internelor, va fi intarita pentru a monitoriza si analiza activitatile autoritatilor locale”, se mai arata in scrisoare.