Liderii partidelor din USL nu au început vineri negocieri pentru desemnarea miniștrilor, așteptând ca Victor Ponta să fie desemnat oficial premier de către președintele Traian Băsescu.
Totuși, cele trei partide au de mai mult timp candidați de miniștri. În plus, sunt social-democrați și liberali care așteaptă nominalizarea în Guvern.
De asemenea, surse din USL susțin că, în schimbul votării moțiunii de cenzură și susținerii viitorului Guvern, liderul deputaților minorităților, Varujan Pambuccian, ar fi solicitat portofoliul Comunicațiilor.
Totodată, și Mircea Geoană este vehiculat pentru preluarea portofoliului Afacerilor Europene.
În plus, singurul ministru din Cabinetul Ungureanu care și-ar putea continua mandatul, fiind de altfel și cel mai longeviv ministru, este Cătălin Predoiu la Justiție.
Pe de altă parte, și președintele PC, Daniel Constantin, urmează să fie desemnat ministru. Acesta ar fi calificat pentru Agricultură, însă de acest portofoliu ar putea fi interesant și Ilie Sârbu, care a mai condus de două ori ministerul și care este și socrul lui Victor Ponta. Conform unor surse din USL, dacă Ilie Sârbu va prelua Agricultura, ar urma ca Daniel Constantin să preia un nou minister pentru IMM-uri.
Astfel, numele vehiculate până în prezent pentru diferite portofolii sunt:
Finanțe Publice – Liviu Voinea
Administrație și Interne – Ioan Rus, Dan Nica, Liviu Dragnea
Economie – Varujan Vosganian, Claudiu Doltu
Afaceri Externe – Titus Corlățean
Afaceri Europene – Mircea Geoană
Transporturi – Relu Fenechiu, Sorin Bota, Eduard Hellvig
Mediu – Rovana Plumb, Carmen Moldovan
Dezvoltare și Turism – Alin Burcea
Apărare – Corneliu Dobrițoiu
Cultură – Mircea Diaconu
Justiție – Cătălin Predoiu, Dan Șova
Comunicații – Varujan Pambuccian
Muncă – Mariana Câmpeanu
Educație – Andrei Marga
Sănătate – Eugen Nicolăescu, Nicolae Bănicioiu, Florian Popa
Agricultură – Ilie Sârbu, Daniel Constantin