Lovita din plin de turbulentele internationale, Ungaria a evitat un faliment national doar datorita ajutorului international primit, conform celor declarate de primul-ministru ungar, Ferenc Gyurcsany, relateaza AFP, care citeaza un ziar din Ugaria.

“Criza financiara ar fi putut provoca un faliment national si, in paralel, o criza sociala puternica ce ar fi degenerat dintr-un astfel de dezechilibru economic”, a declarat el. Gyurcsany a multumit unor lideri europeni despre care el a spus ca “au jucat un rol cheie in acordarea de catre institutiile internationale a imprumutului in valoare de 20 mld. euro Ungariei”, amintindu-i in mod special pe premierul britanic Gordon Brown, pe cancelarul german Angela Merkel si pe presedintele Frantei, stat ce in prezent se afla la conducerea Uniunii Europene, Nicolas Sarkozy. Guvernul s-a temut de ce era mai rau, chiar si de o prabusirea a monedei nationale, forintul, a mai spus Gyurcsany. “Colapsul forintului in raport cu moneda europeana pana la un curs de 350 – 400 de forinti pentru un euro ar fi condus instantaneu catre niveluri extreme ale inflatiei, de 20%, chiar 30%”, a spus primul-ministru ungar. El a adaugat ca un asemenea scenariu “ar fi provocat evaporarea unui sfert, poate chiar a unei treimi din veniturile cetatenilor”. Cursul monedei ungare a oscilat in ultima perioada intre 252 si 260 de forinti pentru un euro. “In acelasi timp, in conditiile in care ne-am fi confruntat cu lipsa unor cumparatori pentru obligatiunile de trezorerie emise de stat, ar fi fost mult mai dificil sa onoram plata salariilor catre profesori, doctori si chiar pensionari”, a adaugat Gyurcsany. “Un asemenea fapt ar fi creat o criza sociala reala si adanca, de la care a fost salvata Ungaria prin ajutorul ce ne-a fost acordat.” La inceputul saptamanii trecute, Fondul Monetar International, Banca Mondiala si Uniunea Europeana au oferit Ungariei 20 mld. euro sub forma unui credit de urgenta pentru a ajuta economia si a preveni o prabusire de proportii ce ar fi putut rezulta de pe urma inaspririi conditiilor de creditare de la nivel global. Pentru sprijinul acordat, statul va fi nevoit sa plateasca o taxa anuala stand-by de 0,25% si o dobanda de 5-6%, insa va avea dreptul de a apela la aceasta linie de credit pana la sfarsitul lui martie 2010, iar termenul returnare a banilor utilizati este intre trei si cinci ani, conform celor declarate de Andras Simor, guvernatorul Bancii Centrale a Ungariei. Acest credit este unul de stand-by, iar acest lucru presupune apelarea la aceste fonduri doar in caz de nevoie, insa Simor crede ca statul va apela la acesti bani, ce se vor indrepta ulterior catre rezervele nationale in valuta, ridicand nivelul acestora la mai mult de dublu, in conditiile in care nivelul actual al lor este de 17 mld. euro. “Scopul contractarii acestui imprumut a fost acela de a lucra la nivelul de incredere al pietelor globale de capital in Ungaria, precum si de a ajuta finantarea deficitului de cont curent”, a mai adaugat el. Salvarea venita de la institutiile financiare internationale va stavili “fara indoiala” agravarea starii pietelor locale afectate de criza financiara, a spus Gordon Bajnai, ministrul ungar al economiei. Insa, daca a fost posibila o stopare a unor atacuri suplimentare din partea crizei financiare, statul trebuie “sa se pregateasca” pentru a putea face fata la ceea ce se asteapta a fi o lunga criza economica, a avertizat primul-ministru. Pentru a veni in intampinarea problemelor ce ar putea surveni, banca centrala a crescut luna trecuta nivelul ratei de referinta la 11,5%, cea mai ridicata valoare din Uniunea Europeana, de la un nivel initial de 8,5%, pentru a pune capat atacurilor speculative. Guvernul a modificat si previziunile privind nivelul inflatiei, de la 3,9% la 4,5%, au afirmat oficiali ai Ministerului ungar de Finante. Ajutorul va contribui la finantarea intr-o scurta perioada de timp a datoriei nationale ale Ungariei, impulsionand totodata politicile fiscale, precum si o reducere rapida a deficitului bugetar, actiune ce va sustine finantele statului, este de parere Anne-Marie Gulde, consilier al FMI. Ungaria, candva unul dintre statele preferate ale investitorilor, s-a dovedit vulnerabila in fata crizei financiare ce afecteaza toate colturile lumii. Cele mai afectate au fost bancile, care au avut de suferit de pe urma lipsei de lichiditati din sistem, pietele de capital, ce au resimtit iesirea investitorilor din sistem, precum si moneda nationala, ce s-a depreciat continuu si puternic.