Alegatorii din Viena au votat ieri in cadrul scrutinului local considerat un test crucial pentru Partidul Libertatii, de extrema-dreapta, informeaza BBC.
In urma cu un an, aceasta formatiune reusea cel mai mare triumf din istoria sa, fiind aleasa partener de guvernare de catre conservatori, fapt ce a determinat izolarea diplomatica a Austriei.
Acum, insa, Partidul Libertatii traverseaza o criza de popularitate, fiind nevoit sa recurga la ajutorul fostului sau lider, Joerg Haider, pentru a sprijini o campanie considerata rasista si puternic xenofoba.
Mesajul lui Haider, care se opune venirii imigrantilor in Austria, a fost primit cu entuziasm la manifestatiile organizate in cartierele muncitoresti din Viena.
Haider neaga insa ca partidul sau a purtat o campanie rasista, afirmand ca totul s-a concentrat asupra problemelor reale ale vienezilor.