Monologând despre multiplele perspective ale adevărului, mitologicul Hamlet shakespearian este, ab initio, un product polisemantic. Interpretarea deschisă a personajului Hamlet, nenumăratele sale transcrieri scenice, într-un sistem de recurențe provocator, compun o izotopie a operei, cu atât mai mult cu cât Hamlet definește o „voce impersonală” (mallarméană). Un adevăr ca necesitate, universal valabil, recuperat din tragedia antică, dar dispersat în filosofia umanistă a (re)conceptualizării unui „om al Renașterii”, arhetipal.
Pe scurt, expresia lui Brook, acel „The Shifting Point”, conform căruia adevărul nu este fructul unei simple priviri, frontale, directe, ci al privirii mobile, care schimbă perspectiva, are rezonanțe și în această punere în scenă a textului shakespearian. (o producție a tinerilor actori de la „Shakespeare Company”, în parteneriat cu Teatrul Mic).
În regia talentatei Liliana Pană, subtilă și extravagantă (în sensul intuiției sau inteligenței spectaculare), se pot resemantiza caracterele sau tipologiile tradiționale ale textului în „măști”, ce împing tragedia clasică spre genul farsei tragice.
Și, parcă spre a accentua pecetea feminismului, acest „gender trouble”, în tendințele sale „subversive”, autarhice, ale identității, Hamlet este interpretat de o femeie…
Actrița Liliana Pană, în rolul lui Hamlet, propune o semiotică a performance-ului, unde improvizația, categoric spumoasă, respectă gravitatea textului shakespearian (de la interdicția teatrului elisabetan, cu privire la apariția femeilor pe scenă, până la actualitatea performerilor grotowskieni, unde antrenamentul intelectual și fizic al actorului a devenit disciplină, rolul femeilor în teatru s-a schimbat).
Am remarcat și un Claudius (Radu Ciobănașu), cu impetuozitate, mimând, bonom, grotescul personajului fratricid, cu o coroană prea mare, și prea grea, ce îi cade în jurul gâtului, și așa declamă, într-un decor (voit) auster, un prolog al înscenării. Actorii intră în scenă în robe negre și cu măști albe, se schimbă apoi în ținute casual, iar în finalul reprezentației, apar în costume de epocă, de scenă. Cromatica scenografiei și a costumelor, în alb și negru, sugerează aceeași stilistică a deznodămîntului funest al tragediei shakespeariane, iar tinerii actori știu să articuleze, în paralel (și oarecum contradictoriu improvizației pline de nerv), o spunere a textului, o discursivitate concentrată și reflexivă. Toată echipa interpretează remarcabil și, uneori, accentuează aluziv, plauzibil, unele replici ce țin de un Shakespeare, contemporanul nostru:
„Hamlet: Bunii mei prieteni! Ce mai faceți, dragii mei?
Rosencrantz: Ce face orice copil al pămîntului.
Guildenstern: Ferice de noi că nu suntem prea fericiți.
Rosencrantz: Nu suntem chiar mărgăritarul de pe tichia norocului.
Hamlet : Dar nici sub talpa încălțărilor lui. Ce vești îmi aduceți ?
Rosencrantz : Nici una, stăpîne. Doar că lumea s-a făcut cinstită.
Hamlet: Atunci se apropie sfârșitul lumii…”
Spectacolul „Hamlet, un exercițiu” este o „exemplificare” fericită, un atelier de arta actorului, în care se exersează, până la epuizare, „variabile” (spectaculare), și a cărui intenționalitate, prin retorică abilă, este decodificată, chiar de la început, de actori publicului.
„Restul e tăcere” …
Hamlet – un exercițiu de William Shakespeare, traducerea Nina Cassian. Teatrul foarte mic, București. O producție în parteneriat cu Shakespeare Company. Regia: Liliana Pană. Decor: Cristina Milea și Cătălin Manea. Costume: Silvia Șerban. Muzica: Iosif Herțea. Mișcarea scenică: Andreea Duță. Distribuția: Liliana Pană, Radu Ciobănașu, Raluca Petra/Andreea Mateiu, Robert Radoveneanu, Nicolae Nastasia, Rozana Radu, Răzvan Marina, Adelaida Zamfira/ Codruța Ureche, Alexandru Trișcariu