Stagiunea 2012-2013 a Teatrului Național din Cluj va debuta cu trei spectacole-eveniment, două la Sala Mare și unul la Studioul “Euphorion”. Cele două spectacole în pregătire la Sala Mare sunt Hamletde W. Shakespeare și Idiotul după F.M. Dostoievski.

Premiera lui Hamletva deschide stagiunea duminică, 16 septembrie. Dramaturgia spectacolului este realizată de Roberto Bacci și Stefano Geraci. Regia spectacolului: Roberto Bacci. Asistent de regie: Saviano Paparella. Scrimă: Peter Habala. În rolul titular: Cristian Grosu. Luptători cu spada: Cătălin Codreanu, Eva Crișan, Cătălin Herlo, Radu Lărgeanu, Miron Maxim, Irina Wintze. Roberto Bacci este director artistic și fondator al Fondazione Pontedera Teatro din Italia – inițial, centru de cercetări teatrale, la înființarea lui în 1974. Acest centru – la fel ca Teatrul Laborator al lui Grotowski sau Odin Teatret al lui Eugenio Barba, cu care, de altfel, a stabilit de la început contacte și cu care era, oarecum, foarte asemănător prin izolarea de marile aglomerări urbane și prin numărul foarte redus de persoane cărora li se adresa – a primit, în 1999, titulatura pe care o are și astăzi. Din 2002, Fondazione Pontedera coordonează Festivalul de Artă Contemporană “Fabbrica Europa” din Toscana. În 1985, Roberto Bacci îl invită la Pontedera pe Jerzy Grotowski, înființând pentru el, Workcenter of Jerzy Grotowski, unde regizorul polonez și-a continuat cercetările teatrale/parateatrale pînă la dispariția sa, în ianuarie 1999. Roberto Bacci a lucrat la proiecte teatrale în compania unor nume ilustre: Peter Brook, Anatoli Vasiliev, Julian Beck, Judith Malina. A regizat spectacole la Piccolo Teatro di Pontedera și la Compagnia Laboratorio di Pontedera.

Idiotuldupă F.M. Dostoievski, în regia Annei Stigsgaard, va avea avanpremiera sâmbătă, 29 septembrie 2012, de la ora 19:00, iar premiera, joi, 4 octombrie în cadrul celei de-a doua ediții a Întâlnirilor internaționale de la Cluj. Dramatizarea romanului lui Dostoievski aparține Annei Stigsgaard și Ștefanei Pop-Curșeu. Scenografia: Adrian Damian. Anna Stigsgaard (Danemarca) este regizor de teatru, muzician și traducător. A studiat regia cu Eugenio Barba la Odin Teatret (al cărui regizor colaborator a devenit ulterior) cu Kasper Holten, regizor la Royal Opera House din Londra. A fost asistenta de regie a celor doi regizori și a regizat spectacole proprii, adoptând atât forme de de teatru neconvențional, cît și de teatru tradițional.

Cea de a treia premieră a stagiunii, spectacolul de la Studioul “Euphorion”, Drumul spre Indii de Ovidiu Pecican și Alexandru Pecican, face parte din proiectul – realizat în parteneriat cu Asociația Culturală Jad și sprijinit de Primăria Cluj – “Cluj 05 Teatru”. Premiera spectacolului, care va avea loc duminică 23 septembrie va marca și inaugurarea spațiului renovat al studioului. Regia și scenografia: Vadas Lászlo.

Anna Stigsgaard și Roberto Bacci, regizorii celor două premiere ale Teatrului Național din Cluj

Între 4 și 7 octombrie 2012 va avea loc cea de-a doua ediție a Întâlnirilor Internaționale de la Cluj, eveniment important atât pe plan local, cât și în oferta națională de gen. Inițiat de Teatrul Național din Cluj, ca festival anual, de managerul său, regizorul Mihai Măniuțiu, acest eveniment se dorește a fi un spațiu al dialogului internațional prin teatru, prin “diseminarea informațiilor culturale și realizarea de colaborări și inițiative culturale în spațiul internațional”. “Întâlnirile” au ca scop promovarea imaginii culturale a României, a teatrului în spațiul european și nu numai. În această a doua ediție intitulată Întâlnirile Est-Vest, Naționalul clujean va prezenta patru producții proprii: Hamlet de W.Shakespeare, în regia lui Roberto Bacci; Războiul clovnilor, scenariul și regia lui Eli Simon, Idiotul dramatizare după F.M. Dostoievski, regia Anna Stigsgaard și Machiavelli: arta terorii de Robert Cohen, în regia lui Răzvan Mureșan. Alături de aceste spectacole, programul celor patru zile de festival va include work-shop-uri de actorie, instalații, conferințe, lansări de carte, dezbateri. Printre invitați se vor afla cei trei regizori străini – Roberto Bacci, Anna Stigsgaard, Eli Simon -, dar și Robert Cohen (University of California, Irvine, SUA), Peter Uray (regizor-coregraf, Ungaria), Sebastien Reichmann (poet, Franța), Yigitogullari Caglar (actor, Istambul, Turcia). Din România au fost invitați regizori, directori de teatre/festivaluri, critici și cronicari dramatici: Ada Hausvater (regizor și director al Teatrului Național “Mihai Eminescu” din Timișoara), Constantin Chiriac (director al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și, totodată, director al Teatrului Național “Radu Stanca” din Sibiu), Emil Boroghină (director al Festivalului Internațional Shakespeare de la Craiova), Ion Bogdan Lefter.

Teatrul Național din Cluj va organiza, de asemenea, Festivalul Dramaturgiei Clujene, care va avea loc între 23 și 25 noiembrie 2012 la Studioul “Euphorion”. Inițiat de Teatrul Național și Fundația Culturală Jad, Festivalul are ca scop aducerea în atenția publicului și promovarea unor piese scrise de dramaturgi clujeni. Festivalul susține prin acest proiect cultural candidatura orașului la titulatura de “Cluj – Capitală Culturală Europeană 2020”. În cadrul Festivalului vor fi prezentate cinci spectacole: Bravul nostru Micșa! de Radu Țuculescu, Hell’s cabaret de Flavius Lucăcel, Drumul spre Indii de Ovidiu Pecican și Alexandru Pecican, Poarta de András Hatházi (cu premiera în cursul lunii octombrie) și Soția mea, Shakespeare de Cornel Udrea (cu premiera în deschiderea Festivalului).