Hand-Painted in Romania

Cand intri in atelierul Margaretei Mina din Brasov, patrunzi deodata intr-o alta lume, unde miroase a lac si a lemn proaspat vopsit, a ulei si a coloranti de tot felul. Pretutindeni vezi cutiute pictate, lazi aurite, blindare, noptiere si oglinzi sasesti, lazi de zestre si dulapuri. Margareta Mina picteaza mobila in stil traditional inca din ultimul an de facultate. “Meseria pentru care am fost scolita e cea de inginer in industria lemnului. In tinerete era un hobby; astazi, producerea de mobila pictata constituie profesia mea de baza”.
Maestrul si Margareta
Totul a inceput in anul IV de facultate, cand a trebuit sa opteze pentru o specializare. Mediul familial, cele invatate la scoala populara de arta, atractia dintotdeauna pentru culori i-au orientat pasii spre zona artistica, unde a optat pentru mobilierul de stil.
Alegerea s-a dovedit norocoasa. Profesoara de atunci a Margaretei a inceput sa recruteze studenti pentru cercul pe care il conducea, iar “Lazile pictate brasovene” au fost una dintre teme… Proiectul reprezenta o veritabila provocare, asa incat, impreuna cu alti patru colegi, Margareta s-a angajat in realizarea lui.
“Am inceput cu o cercetare bibliografica. Am trecut apoi la identificarea unor piese din aceasta categorie in colectii muzeale si private, pentru ca, in baza observatiilor facute si a cartilor citite, sa devenim capabili de lucrari asemanatoare”. A urmat fotografierea mobilierului pictat aflat in custodia muzeelor din Brasov, Sacele, Sfantu Gheorghe, Cernat-Covasna, Sibiu, Bistrita-Nasaud. Diapozitivele si fotografiile facute atunci constituie si azi tezaurul din care se inspira artista.
In timpul cercetarii, a intrat in contact cu oameni specializati in pictura de mobilier, unii dintre ei adevarati maestri. Tanara si nerabdatoare, voia sa afle cat mai multe despre materialele si tehnicile utilizate. Astazi, Margareta isi aminteste: “Asa l-am cunoscut pe artistul decorator Jozsef Bartos. Maestrul cu suflet renascentist era inca activ la varsta de 76 de ani. Ulterior mi-a devenit prieten si, cu timpul, bunic suplinitor”.
Ucenicia la Jozsef Bartos s-a incheiat o data cu ultimul examen din facultate, dupa o activitate de cercetare de un an si jumatate. Dar opera maestrului traieste si azi: “Ma surprind dialogand cu el ori de cate ori solutia nu-mi vine imediat. El mi-a dirijat exercitiile de manuire a pensulelor, el m-a invatat sa desenez si sa transpun desenele pe lemnul mobilei, el m-a initiat in teoria culorilor, in pregatirea suprafetelor pentru a fi pictate si in protejarea lor dupa pictare”. Astfel, experienta si retetele maestrului au devenit cu timpul si ale Margaretei. Pe muzeografii Pal si Jozsef Haszmann de la Cernat, judetul Covasna, ii considera de asemenea printre cei de la care a avut de invatat. I-a cunoscut in timpul taberelor de creatie organizate pentru studentii interesati de sculptura in lemn si pictura pe lemn, tabere unde, de altfel, s-a si initiat in etnografie. Proiectul s-a bucurat de succes la sesiunea de comunicari, iar in mintea Margaretei Mina a prins radacina ideea ca intr-o buna zi ar putea deveni o profesionista a mobilierului pictat.
Balaurul cu sapte capete
Situatia economica de dupa 1989 a lasat-o si fara resurse, si fara timpul pe care-l alocase pana atunci cercetarii etnografice. Aceste neajunsuri au reprezentat insa si premisele infiintarii unei societati comerciale din al carei profit sa-si poata asigura existenta. Firma are ca principal obiect de activitate confectionarea de mobilier pictat si piese artizanale, decorate cu motive florale culese din arta populara.
Functionarea societatii a implicat o sumedenie de noi probleme, de la cele legate de productia propriu-zisa, care solicita personal specializat, la cele de mediu si de identificare a furnizorilor, de organizare a investitiilor, de contabilitate si de legislatia muncii. “Mi-am rezolvat o problema si m-am trezit, ca in basme, confruntata cu alte sapte”. Avea nevoie de un atelier de tamplarie, de masini, de scule, de instalatii, de spatii pentru pregatirea suprafetelor s.a. Peste o parte dintre aceste greutati a reusit sa treaca. A inchiriat un spatiu cu  credit pe termen lung, a cumparat o masina combinata pentru prelucrari mecanice, a introdus curentul trifazic… Investitia facuta si finantarea inceperii productiei au epuizat insa resursele familiei. “Mult timp, efortul a parut inutil, deoarece nu reusisem sa gasesc o piata de desfacere”. Cand falimentul tocmai parea de neevitat, s-a ivit salvarea. Artistei i s-a oferit sansa de a expune.
“Culoarea e medicament”
Continuarea unei traditii rezida mai degraba in continuitatea spirituala, decat in cea materiala. Asa cum vechii mesteri adaugau ceva din personalitatea lor la ceea ce era deja valoare, Margareta Mina alatura traditiei rezultatele cautarilor proprii. Intr-o lucrare din secolul XIX, arhitectul Owen Jones afirma: “Ale noastre sunt stiinta si concluziile predecesorilor, nu si operele lor”.
Forma obiectelor – rezultat al perfectionarilor suportate de ele de-a lungul secolelor – nu impune interventii dure, dar epoca moderna a generat noi nevoi, care nu pot fi neglijate, iar Margareta Mina si-a propus ca pe acestea sa le aduca in consonanta cu functiile si formele mai vechi. Materia prima pe care o foloseste este lemnul rasinos, pe suprafata caruia incearca “fara teama” noi coloranti si vopsele. Face acest lucru deoarece nu e deloc sigura ca retetele traditionale utilizate pentru lianti, vopsele si lacuri vor rezista poluarii contemporane. Ea cunoaste nenumarate cazuri cand opere de arta care au rezistat secole la rand si-au alterat coloritul sau textura tocmai in epoca tehnicii si stiintei.
“Culorile mele”, spune artista, “trebuie sa inspire sentimentul de puritate si pofta de viata. Ocolesc tonurile monotone, pale, imbatranite, triste. Culorile mele sunt cele ale simfoniilor lui Mozart, ale Anotimpurilor lui Vivaldi, ale Odei Bucuriei”. Pentru Margareta, culorile sunt la fel de importante si in viata de zi cu zi, dar nu e de acord cu acele valuri ale decoratiunilor interioare care duc la estomparea culorilor ambientului; dupa parerea ei, calitatea mediului constituie o componenta importanta a calitatii vietii. “Culoarea este medicament, daca avem in vedere numeroasele sale aplicatii terapeutice, iar mobila pictata constituie un pretext pentru a face ambientul mai natural, mai colorat, mai atractiv si mai spiritualizat. Merita sa ne inspiram din cunostintele si obiceiurile predecesorilor, care gandeau mai natural, mai firesc. Doresc ca mobila pictata de mine sa aiba efectul de inviorare a ochiului si de linistire a sufletului celui care o priveste”.
Putina istorie, dar si ceva despre viitor
Originea mobilei pictate se pierde in timp. Aparitia si perioada de inflorire a acestui mestesug difera de la o regiune la alta, in functie de momentul de aparitie a mobilei de tamplarie in zonele cu lemn de brad. Mobila de brad are o durabilitate considerabil mai mica in comparatie cu cea realizata din esente tari, fapt ce a impus protejarea suprafetelor.
In lipsa materialelor de azi, cu protectie UV si insecticide, piesele au fost mai intai doar vopsite si abia mai tarziu decorate cu motive florale. Formele si dimensiunile au fost dictate de nevoi. Primele piese au fost banca de dormit cu picioare batute in pardoseala si lazile pentru depozitare, obtinute cu tehnicile specifice dulgheritului. Dezvoltarea si rafinarea lor a reprezentat un proces indelungat, in cursul caruia metodele si sabloanele au fost pastrate si perfectionate din tata-n fiu.
Modificari spectaculoase nu se faceau, iar daca totusi apareau inovatii dar rezultatul nu era pe masura asteptarilor, se revenea la forma initiala. Acest mod de lucru difera fundamental de cel in care proiectam si executam mobila astazi, cand produsul se infiripa pe planseta sau pe ecranul calculatorului, dezvoltandu-se cu precizie fiecare componenta a lui. E o evidenta diferenta fata de conceperea detaliilor pas cu pas pe tot timpul executiei la vechii mesteri.
Numarul mare de lazi de zestre, paturi si leagane pentru copii, blindare stationare si de perete, coltare, cuiere, comode, mese, scaune cu “coc”, banci si banci cu lada, solnite, secretere de o frumusete neasemuita reprezinta rodul unei dezvoltari de secole. In multe zone, pe langa mobila, uneori se pictau si peretii acoperiti cu scandura, usile si chiar jaluzelele. Concomitent cu dezvoltarea tehnicilor de diversificare a formelor, au evoluat si cele de pictare, modul de aplicare a decoratiunilor, decoratiunea insasi.
Vechii mesteri s-au folosit de o multime de materiale aflate la indemana – fie din plante, fie de origine animala sau minerala: coaja de copac, coaja verde de nuca, uleiuri vegetale, rasina de brad, fiere, unghii, deseuri din piele, oxizi metalici si pigmentati s.a.m.d. La inceput, mesterii transilvaneni lucrau “la culoarea materialului de baza”, fara grunduire si fara culoare de fond. Mai tarziu s-au folosit de o “vopsea dulce” – vopsea cu liant de cazeina -, pe care au aplicat-o pe o suprafata tratata cu ipsos. Calitatea vopselei este conferita de liantul utilizat, la care se adauga colorantul sub forma de pigment sau de pulbere. De-a lungul timpului s-au folosit drept lianti cleiuri (de branza, de piele, de os), ulei de in, mai nou lianti cu dispersie (acrilici, polivinilacetati etc.).
Urmeaza aplicarea unui strat protector de ulei de in, iar apoi ghintar (un fel de lac obtinut din rasina, ceara de albine, ulei de in si oxid de plumb). Astazi ghintarul a fost inlocuit cu lacuri alchidice, ceara moderna pentru lemn, lacuri acrilice.
Decorarea cu motive florale a aparut in secolul XVI, o data cu disparitia fumului din case ca urmare a introducerii cosului, sub influenta maestrilor italieni. Compozitiile pictate stilizeaza flori, combinand simbolismul religios cu folclorul epocii, in asa fel incat imaginile sa devina purtatoare de mesaje directe sau scurte istorioare cu talc.
In Transilvania au functionat numeroase centre de pictura pe mobila: la Calata-Cluj, Rimetea-Alba, Varghis-Covasna, Odorheiul Secuiesc, Miercurea Ciuc, Covasna si Sacele. Centrele sasesti din Sibiu, Brasov, Bistrita Nasaud au avut un rol predominant in raspandirea mobilierului pictat.
Mesajele incorporate in decoratiuni s-au pierdut in mare parte, dar mobilierul pictat vorbeste si astazi despre radacinile noastre culturale, despre traditii, despre folclor. In asta rezida modernitatea mobilierului pictat: in faptul ca orice produs se poate regandi azi (si nu copia!) exact asa cum procedau vechii maestri.
Margareta Mina a realizat pana in prezent doua sute de tipuri de produse, in nenumarate variante de culori de baza, in conditii de unicat, produse a caror sursa de inspiratie este in special mobila populara din Transilvania. Nu le-a destinat targurilor saptamanale, ci salilor de expozitie si targurilor industriale. Ele pot fi admirate insa si prin intermediul internetului, la adresa www.deltanet.ro/minam.
“Visez ca intr-o buna zi cineva sa inteleaga ca aceasta activitate poate fi industrializata dupa modelul fabricilor de portelanuri din intreaga lume. Atunci, zeci de pictorite vor lucra la realizarea unor produse de serie livrate sub sloganul: <<Hand-Painted in Romania>>”.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar