La Editura Humanitas a aparut volumul Hannah Arendt & Martin Heidegger – Scrisori 1925-1975 si alte documente, editat de Ursula Ludz. Traducerea din germana le apartine lui Catrinel Plesu si Catalin Cioaba. O carte surprinzatoare, care arunca o lumina cu totul diferita asupra filosofului.
In semestrul de iarna 1924/25, Hannah Arendt a inceput studiul filosofiei, al teologiei protestante si al filologiei clasice la Universitatea din Marburg, unde preda Martin Heidegger. Hannah avea 19 ani, Martin – 36. Dincolo de relatia student-profesor, cei doi se indragostesc nebuneste si intre ei incepe o relatie intima care va dura o jumatate de secol. Stau marturie numeroasele scrisori existente in Fondul Arendt. Din partea ei – o iubire adoratoare; din partea lui – o iubire pe alocuri paterna, dar cu izbucniri patimase.
Martin Heidegger era profesor la Marburg din 1923. In 1927 publica Sein und Zeit, in care pune bazele ontologiei fundamentale. Anul urmator e chemat la Freiburg, ca urmas al lui Husserl la catedra de filosofie. In 1933 se inscrie in partidul national socialist de la care asteapta o “afirmare a destinului poporului german”. Comportamentul sau politic este ambiguu: pe de o parte respinge conceptiile rasiale ale nazismului si se declara impotriva arderii cartilor “suspecte” pe teritoriul universitatii. Pe de alta parte nu intreprinde nimic pentru a impiedica antisemitismul. Dupa sfarsitul razboiului este supus procesului de “denazificare” si suspendat de la universitate. In 1950 este reintegrat in corpul universitar, iar doi ani mai tarziu este pensionat. Moare in luna mai 1976.
Hannah Arendt s-a nascut intr-o familie de evrei din Linden si s-a descris pe ea insasi drept un “teoretician politic”. Dupa ce si-a incheiat studiile si a inceput sa fie interogata de Gestapo, a plecat la Paris, apoi, impreuna cu alti 2.500 refugiati evrei, in Statele Unite, unde a devenit activa in comunitatea din New York. Dupa razboi, s-a intors in Germania si a depus marturie in favoarea lui Heidegger. In 1950 a devenit cetatean american si a fost profesor la mai multe universitati. A ajuns un nume de reper mondial in literatura despre totalitarism, desi unele dintre ideile ei au fost exagerate (de pilda, in cartea despre Eichmann, din 1955, a scris ca Romania ar fi comis in timpul celui de-al doilea razboi mondial orori mai mari decat regimul nazist). A murit in 1975, la varsta de 69 de ani.
Intre aceste personalitati atat de diferite a inceput o relatie intima in 1925, care a durat, cu intreruperi, cincizeci de ani. Fiecare dintre ei s-a casatorit, Hannah Arendt chiar de doua ori, dar relatia lor nu s-a distrus. Hannei Arendt i se datoreaza faptul ca aceste scrisori si celelalte marturii ale relatiei au supravietuit. (Celelalte marturii inseamna un numar de poezii, scrise de fiecare in parte, si fragmente dintr-un jurnal de idei al Hannei Arendt). Ea a fost cea care a pastrat si a pus la dispozitia arhivelor cea mai mare parte dintre documentele care au vazut lumina tiparului in 1998, devenind texte publice.
Se disting mai multe perioade in relatia celor doi. Debutul este dragoste la prima vedere – “Daimonicul m-a izbit din plin – scrie Heidegger. Rugaciunea tacuta a mainilor tale dragi si fruntea ta luminoasa au vegheat asupra-mi, transfigurand totul cu feminitatea lor.” In epistolele inflacarate de iubire sunt reluate si puse tot mai direct marile intrebari filosofice despre om si despre jocul periculos pe care acesta incearca sa-l joace cu istoria. “Oare prin ce iaduri trebuie sa mai treaca omul pana sa inteleaga ca nu el se face pe sine?”
Putini dintre cei care cunosc filosofia lui Heidegger si
l-ar fi putut inchipui pe marele ganditor incepand o scrisoare cu “Dragostea mea”. Experienta iubirii este la fel de importanta si pentru Hannah Arendt, dupa cum arata manuscrisul Umbre, existent si el in volum. Dar imprejurarile ii despart pe cei doi. Dupa 1933 urmeaza o pauza de aproape douazeci de ani, datorata mai ales imprejurarilor politice. In 1950, Hannah reia legatura. Din numeroasele marturii dintre anii 1950 si 1954, reiese faptul ca relatia de intimitate se restabilise sau luase o forma noua, acceptata ca un lucru firesc si de sotie, si de iubita din tinerete. “Cat de frumoasa este intelegerea asta care se aprinde de indata, aproape fara sa aiba nevoie de cuvinte, ivindu-se dintr-o afinitate initiala nesubrezita de momente malefice si de confuzii. Fie ca increderea totala pe care o avem unul in altul sa nu ne mai paraseasca niciodata.” “Documentele din epoca – comenteaza Ursula Ludz -, scrise in majoritatea lor de mana lui Heidegger, constituie o adevarata comoara pentru toti cei interesati de biografia sa la inceputul anilor cinzeci. Este o faza a vietii marcata atat de suspendarea din invatamant si de precaritatea situatiei sale personale (pana in 1951), cat si de atacurile personale si publice in care i se reproseaza angajarea in favoarea national-socialismului si care, in acelasi timp, contribuie la o crestere nebanuita a renumelui sau in Germania postbelica. Nu mai putin importante sunt si pasajele in care Heidegger vorbeste despre ‘drumul gandirii’ sale. Hannah Arendt ramane in planul doi, fara ca cititorul sa afle prea multe despre evolutia si biografia sa.”
Hannah Arendt a scris, intr-o conferinta din 1969, cand Heidegger a implinit 80 de ani: “Nu filosofia lui Heidegger, ci gandirea sa este cea care a contribuit in mod decisiv la determinarea profilului spiritual al veacului nostru. Aceasta gandire are un caracter sfredelitor, care ii este propriu doar ei si care, daca vrem sa il cuprindem si sa il prezentam prin cuvinte, consta in folosirea tranzitiva a verbului ‘a gandi’. Heidegger nu gandeste niciodata ‘despre’ ceva; el gandeste ceva.” Heidegger, mai spune Hannah Arendt, “a stiut sa faca gandirea pasionala”.