Lupta dintre Cătălin Chelu (desen) și SIF Oltenia pentru controlul producătorului de ulei Argus Constanța (UARG), unul dintre cele mai cunoscute branduri de pe piața locală, a devenit un fel de teatru al absurdului, care caracterizează însă foarte bine modul în care se fac afacerile pe plaiurile mioritice.
Săptămâna trecută, vechiul Consiliu de Administrație (CA) al Argus, din care mai fac parte doar doi reprezentanți ai SIF Oltenia, a convocat o nouă adunare generală a acționarilor (AGA), după ce CNVM a decis că precedenta AGA, din septembrie, nu a fost legală. Reprezentanții SIF Oltenia nu au putut participa atunci la AGA din cauză că oamenii lui Chelu le-au blocat accesul în sediul companiei. În absența SIF Oltenia, omul de afaceri din Galați, care spunea că nu pleacă de la Argus decât cu cătușe la mâini, și-a numit cinci reprezentanți în CA.Pentru a se asigura că vor reuși să intre de această dată la AGA, reprezentanții SIF Oltenia au convocat-o la hotel Ibis din Constanța. Răspunsul lui Chelu nu a întârziat să vină. Consiliul de Administrație numit de el a convocat de asemenea AGA, în aceeași zi și la aceeași oră, dar la sediul societății. Ambele adunări au aceeași ordine de zi: alegerea unui nou CA.
Aici apar o serie de întrebări: unde vor merge acționarii la AGA? Se vor ține amândouă? Care dintre ele va fi valabilă? Deocamdată, un lucru e cert: ștampila companiei e la Cătălin Chelu. Cine va controla însă CA va controla compania, iar în joc sunt afaceri de 50 mil. euro pe an.