Cu o suprafață de aproape 200.000 de hectare cultivate cu viță de vie, România se află pe locul 10 în lume, primele poziții fiind ocupate de Spania, Franța și Italia, potrivit datelor Organizației Internaționale a Viei și Vinului.

Nouă regiuni viticole există în România (Podișul Transilvaniei, Dealurile Moldovei, Dealurile Munteniei, Dealurile Olteniei, Dealurile Banatului, Dealurile Crisanei si Maramuresului, Colinele Dobrogei, Terasele Dunarii și nisipurile și alte terenuri favorabile din sudul tarii), care anul acesta vor da o recoltă de 6,5 mil. hectolitri în creștere cu 30% comparativ cu 20010.

Soiurile autohtone de struguri sunt cele de vinuri albe (Grasa de Cotnari, Feteasca alba, Feteasca regală, Galbena de Odobești), vinurile roșii ( Băbească neagră, Fetească neagră), vinurile aromate (Tămâioasă românească, Busuioacă de Bohotin). Din grupa soiurilor străine fac parte vinuri albe ( Riesling Italian, Sauvignon, Pinot gris, Chardonnay, Traminer roz, Aligote), vinuri roșii (Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Merlot, Burgund mare) și vinuri aromate (Muscat Ottonel).