De ceva timp, cam toată lumea se află în vacanță. Prin urmare, e
momentul potrivit pentru unele lecturi light, dar de calitate. Nu
mai am poftă, după un an de stat în bibliotecă, să recitesc Omul
fără însușiri sau Ulise. Caut, prin urmare, o carte bună, amuzantă,
alertă, care să mă odihnească fără să mă plictisească. E de găsit
în rafturile librăriilor ieșene un roman semnat de Briscan Zara.
Pariez că primul gând care vă vine în minte este: “Cine o mai fi și
ăsta?” Sau: “Cine s-o mai fi ascunzând și sub pseudonimul ăsta?”
Cum, nu știți cine este Briscan Zara? El chiar există, în carne
(mai puțină), piele și oase (mai multe). Și chiar așa îl cheamă. Nu
aș fi crezut nici eu dacă nu mi-ar fi fost prieten. Oricum, dintre
ciudățeniile acestui personaj numele este, credeți-mă, cel mai
firesc, cel mai “normal”.
Pe cât de ciudat este autorul, pe atât de stranie este și cartea pe
care a scris-o. Ca și Bris, romanul lui mi s-a părut extrem de
tonic. Are o evidentă detentă autobiografică, fiind scris “la
orizontală”, ca o rememorare, din perspectiva adultului care le-a
experimentat pe toate, a unei vieți agitate, niciodată normale.
Dacă nu ar fi existat o a doua parte care să fie un raport despre
maturizarea eroului, aș fi comparat calupul autoficțional ce stă
sub semnul amintirilor din copilărie ba cu celebra capodoperă a lui
Creangă, ba cu… Cireșarii. Există un entuziasm nu numai al
trăirii, care este firesc pentru un copil zvăpăiat, obișnuit să se
bucure la maximum de toate întâmplările pe care le întâmpină ca pe
niște mari aventuri, dar și o pasiune a povestirii, un apetit epic
ușor necontrolat. Luate în sine, fiecare peripeție este amuzantă,
naratorul are ochiul format, știe să decupeze scene pline de viață
și nu îi lipsește nici umorul absolut necesar într-o astfel de
“aventură” livrescă.
Nimic nu lipsește din romanul vieții acestui adevărat aventurier, a
cărui energie din frageda copilărie pare a-l fi destinat unei vieți
de-a dreptul picarești. Sunt relatate tot felul de întâmplări, de
la cele obișnuite, banale, de “apartament”, la cele ieșite din
comun, din paradisul care este satul bunicilor, numit, deloc
întâmplător, Răiuț; totul este expresia unui prea-plin căruia
copilul și, ulterior, adolescentul au trebuit să-i facă față
permanent. Prima “beție,”, furtul din ograda altora, prima
pupăceală (în cimitir, cu Zoe), divorțul părinților, moartea
bunicii, experiența revoluției din 1989, care a marcat sfârșitul
copilăriei, în fine, amorul precoce pentru Amalia, care nu-l va
părăsi nici la maturitate – toate acestea sunt relatate cu
vioiciune, într-o catenă epică sincopată, care nu îi mai lasă nici
naratorului și nici cititorului răgazul de a se opri și de a mai
medita asupra faptelor. De aceea, narațiunea propriu-zisă este
foarte rar întreruptă de sondări ale conștiinței, de analize ale
celor trăite: pofta de viață, dar și de povestirea ei este prea
mare pentru a mai permite astfel de alinturi “livrești”.
Bănuiesc cine este modelul acestui personaj cu o vitalitate
explozivă: Haulden Caulfield, permutat însă în România comunistă și
postcomunistă. Mentalitatea este aceeași, atitudinea față de tot ce
le oferă viața celor doi eroi este identică: o nonșalanță
dezarmantă de a nu refuza nici o provocare și de a accepta cu
seninătate consecințele acestei frenezii adolescentine. Așa se face
că, în urma unor peripeții destul de periculoase, care depășesc
normalul vârstei, puberul pe cale de maturizare se află, în
decembrie 1989, cu arma în mână; e un adevărat Gavroche levantin,
într-un context care parodiază cu exactitate tumultul marilor
elanuri revoluționare.
Odată cu aceste constatări, intervine și o ruptură necatifelată în
structura romanului. Poate nițel cam brusc, personajul se
maturizează peste noapte, devenind, dintr-un țânc greu de stăpânit,
un adolescent cu mare căutare printre fete. Ceea ce urmează se
derulează, oricum, mult mai rapid. Ieșit din zona mirifică a
copilăriei, protagonistul parcă nu mai are răbdarea să înregistreze
cu aceeași bucurie secvențele din ce în ce mai agitate ale propriei
vieți. Amintirile din copilărie se transformă într-un roman
picaresc: personajul fuge în Statele Unite ale Americii, hotărât să
o rupă pentru totdeauna cu trecutul și cu România. Prețul plătit nu
este unul neglijabil, de vreme ce tânărul e ba spărgător nepriceput
de case, ba chiar ajunge să… prelucreze cadavre, preschimbându-le
în moaște falsificate. Vă las bucuria de a degusta pe îndelete
amănuntele acestor episoade. Realitatea americană este surprinsă cu
pupila mărită a celui care nu înțelege cum se pate trăi înconjurat
de atâta convenționalism, de atâta rutină. Temându-se de rutină și
săturându-se, probabil, de Eva (unica ființă care îl înțelege și
care îl ascultă, răbdătoare, în timp ce-i citește fragmente din
romanul lui Salinger, De veghe în lanul de secară), protagonistul
se hotărăște să se repatrieze. Îl mai cheamă acasă și dorul de
Amalia, iubita pe care nu reușește să o uite… Și gata. Romanul se
încheie la fel de brusc cum începe. Ar fi putut continua cu alte
câteva zeci de peripeții sau s-ar fi putut, la fel de bine, încheia
înainte de fuga adolescentului în SUA.
Aș încheia și eu subit acest stângaci articol. Dar mă roade parcă
îndoiala: am uitat ceva? Ceva important? Nu știu. Să vă mai spun
totuși, din precauție, atât: numita Eva, partenera atât de docilă
și de dăruită, care nu reușește totuși să i-o scoată din inimă pe
Amalia de acasă, este… o femeie gonflabilă. Dacă ar exista în
realitate, sunt convins că personajul simpatic al acestui roman nu
s-ar adapta la viața din România postcomunistă, nu și-ar afla
liniștea, ar încerca tot felul de aventuri, poate ar deveni
porotagonistul unui show de televiziune; în orice caz, nu s-ar
potoli. Și, sper să greșesc, ar ține-o pe Eva ascunsă sub pat,
chiar dacă nu i-ar mai citi pasaje din De veghe în lanul de
secară.
În fotografii: 1. Imagine de la lansarea cărții; 2. Afișul lansării
BOGDAN CREȚU (născut la 21 ianuarie 1978, în județul Constanța)
este lector la Catedra de Literatură Română din cadrul Facultății
de Litere, Universitatea “Al.I. Cuza” din Iași. Doctor în
filologie, cu distincția magna cum laudae, din iulie 2006. Volume
publicate: Arpegii critice. Explorări în critica și eseistica
actuale (Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România;
Premiul pentru debut al revistei “Convorbiri literare”); Matei
Vișniec – un optzecist atipic (Premiul pentru debut al “Ziarului de
Iași”, nominalizat la Premiul pentru debut al revistei “România
literară”), Lecturi actuale. Pagini despre literatura română
contemporană (Premiul pentru critică al revistei “Ateneu”), Utopia
negativă în literatura română. Cronicar literar, eseist; a publicat
în jur de 500 de articole în diferite reviste culturale. Semnează
prefețe la numeroase volume, antologii etc. Redactor al revistei
“Paradigma”. Membru al Uniunii Scriitorilor din România și al
Asociației pentru Literatură Generală și Comparată. Din 2006,
semnează o rubrică săptămânală în “Ziarul de Iași”. Colaborator la
emisiunea “Convorbiri literare” a Radio Iași, din 2006.