Cât tupeu îți trebuie ca să-l contrazici pe omul care prin consens este considerat cea mai strălucită inteligență contemporană? Bine, sigur, prin consens nu înseamnă de fapt absolut nimic, căci în mod sigur 90% dintre pământeni n-au auzit despre el, c-așa-i lumea, imperfectă și neinformată. “Prin consens” înseamnă, de fapt, cam așa: cineva – de regulă un ziarist “cu verb” – i-a atașat la un moment dat o anumită calitate și nimeni nu s-a apucat să-l contrazică, pentru că ar fi trebuit să propună alt nume, și de unde atâtea străluciri? Oricum, “cel mai… din lume” presupune, nu-i așa?, o comparație directă cu peste șase miliarde de contracandidați, implicit buna cunoaștere a acestora. În fapt, “cel mai” înseamnă “cel mai din câți știm noi”.
Am divagat, iertare. Dar am divagat pentru că sunt tulburat. Omul pe care trebuie să-l contrazic nu este numai ce spuneam mai sus, dar și o personalitate pe care o admir sincer, și nu de azi – de ieri. Numai că acum a comis-o:“Creierul este un computer care încetează să funcționeze când componentele sale se strică. Pentru computere stricate nu există nici rai, și nici viață dupa moarte”, a declarat Stephen Hawking (foto 2) într-un interviu pentru The Guardian, susținând că aceste concepte sunt doar menite să aducă alinare celor care se tem de moarte. Doar un pas până la “religia – opiumul popoarelor”.
Rezistând tentației de a întreba, precum Moromete: “Pe ce te bazezi?”, sau, și mai bine: “De unde știi?”, mi-aș permite să comentez rămânând strict în domeniul IT: ok, componentele se strică și calculatorul moare. Dar softul? Nu cumva softul îi supraviețuiește? Dar Internetul și rețeaua locală din care făcea parte? Computerul poate fi asociat corpului uman, dar nu sufletului, domnule Hawking.
Ca să nu zică oarecine că s-a luat de Dumnezeu (recunoscut
și venerat, în treacăt fie spus, de covârșitoarea majoritate a
oamenilor de știință din toate timpurile), într-o conferință din
aceeași perioadă Stephen Hawking a susținut că
“Filozofia nu a mai ținut în ultimul timp pasul cu
avansul științific și nu mai este în stare să răspundă la întrebări
fundamentale precum «De ce suntem aici?» și «Unde ne îndreptăm?».
Filozofia este un domeniu mort, iar știința este cea care ne poate
ajuta să aflăm răspunsul la aceste întrebări care ne macină de mii
de ani”. Deci religie nu, filozofie nu – de mirare că n-a spus
nimic despre psihologie, sociologie sau parapsihologie. Noroc cu
ștința, care ne poate ajuta. E sigur o consolare pentru suferinzi,
muribunzi, depresivi, suicidari și muritori de foame să știe că tot
ceea ce li se întâmplă are o explicație științifică.
Întâmplător sau nu, declarațiile de mai sus au venit la câteva zile după ce s-a răspândit zvonul – infirmat oficial, e drept, dar câte nu s-au negat oficial deși erau adevărate – că în marele accelerator de la Geneva a fost identificată “particula lui Dumnezeu”, mai exact bosonul Higgs, o entitate deocamdată ipotetică, care ar sta la originea Big Bang-ului. Supranumele ei este creația unui editor care a ales acest titlu comercial pentru o comunicareștiințifică, dar – zic eu – și o reverență făcută divinității.
P.S. Începând de
azi, sub genericul “Con-știință” vom încerca să abordăm domeniile
care nu bântuie știrile de la ora 5, 6, 7, 8 etc., într-un concept
de ecumenism generalizat, cu ambiția de a demonstra nu numai că
acestea sunt știrile care contează cu adevărat, ci și că domeniile
spiritului – știința, religia, cultura, filozofia – nu sunt
concurente, necum reciproc exclusive, ci
complementare.
TUDOR CĂLIN
ZAROJANU (n. 1956) a absolvit secția de Informatică a
Facultății de Matematică, Universitatea București, cu lucrarea de
licență “O privire matematică asupra piesei «Romeo și Julieta»”,
publicată ulterior de Editura Academiei. A lucrat 12 ani în
informatică, pe toate sistemele de calcul și în toate tipurile de
limbaje de programare. Din 1992 lucrează în presă: cotidian,
săptămânal, lunar, agenție de știri, radio, TV. A debutat editorial
cu volumul de proză scurtă “Viața ca troleibuz” (1992, Premiul
Uniunii Scriitorilor pentru debut), urmat de biografia “Viața lui
Corneliu Coposu” (1996, ediția a doua 2005), romanele “Reluare cu
încetinitorul” (1997) și “Sfârșitul lumii” (2005), culegerea de
proză scurtă “Copiii asfaltului” (2007). În prezent lucrează în
TVR, fiind realizatorul talk-show-ului “În spatele ușilor
deschise”, și este colaborator permanent al Ziarului de Duminică,
Revistei Flacăra, Adevărul și Radio România Cultural.