După cinci săptămâni de repetiții, “Barcelona” scenei românești, cum își laudă “antrenorul” Andrei Șerban “jucătorii” de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj Napoca, a ieșit pe scenă cu spectacolul Hedda Gabler de Henrik Ibsen. Mai întâi, în patru avanpremiere cu public, urmate marți, 24 ianuarie, de premiera propriu zisă.

“Spectacolul trebuie să se obișnuiască cu publicul până când devine rotund, până când oamenii de pe scenă și oamenii din sală comunică, până când vorbesc aceeași limbă“, a explicat regizorul această opțiune la conferința de presă de săptămâna trecută. De fapt, Andrei Șerban și-a făcut un obicei din a preceda premierele oficiale cu repetiții pentru spectatori. “Am învățat asta de la Peter Brook, în perioada în care am lucrat cu el. Înainte de a juca spectacolul pentru publicul mare, avizat, juca pentru copii, care nu au o reacție culturală atunci când se uită pe scenă. Dacă nu le place, încep să se agite, se gâdilă, se înghiontesc, nu sunt politicoși”, explică Șerban, care merge chiar mai departe decât magistrul său. L-am urmărit la o reprezentaie cu “Strigăte și șoapte”, montată pe aceeași scenă. După premieră, aflându-se în sală alături de spectatori, le urmărea îndeaproape reacțiile pentru a vedea dacă mai are de lucrat pe text.

Andrei Șerban se află la a treia colaborare cu Teatrul Maghiar de Stat clujean, precedentele fiind “Unchiul Vania”, respectiv “Strigăte și șoapte”, ambele cu numeroase premii și nominalizări, ambele des invitate în festivaluri naționale sau internaționale. De data acesta, regizorul s-a oprit asupra unei piese care de multă vreme nu a mai fost montată în România: “HeddaGabler” (scrisă în 1890; premiera în 1891) de Henrik Ibsen (1828-1906). Întrebat fiind de ce a ales acest text, regizorul a spus: “Când aleg o piesă, acționez instinctiv, încă nu pot explica ce mi-a atras atenția; înțeleg abia în timpul repetițiilor, împreună cu actorii. Iar în seara premierei mă întreb dacă am înțeles bine sau nu “.

În viziunea lui Andrei Șerban, spectacolul “nu e despre un Iago feminin”, ci despre umanitate, despre imoralitate, o satiră tragicomică a unei societăți fără idealuri, lipsită de dragoste. “Hedda Gabler este o comedie tragică, notează regizorul în caietul program. E clar că piesapoate fi jucată pe mai multe niveluri și dacă am deslușit câteva înseamnă că nu am muncit degeaba“. Cheia înțelegerii sale ne-a fost dezvăluită tot de regizor: “În sala studio, mai intimă, spectatorii fac parte din salonul Heddei, ca niște invitați care se uită prin gaura cheii: astfel îi izbește mai puternic umorul nebun din acest text antiburghez publicat la sfârșitul secolului al XIX-lea“.

Andrei Șerban a pus în scenă textul lui Ibsen cam cu aceeași echipă cu care a colaborat și la celelalte două spectacole de la TMS Cluj. “E ca într-o familie” a glumit el la amintita conferință de presă. Și iată ce spun câțiva din membrii “familiei”:

Carmencita Brojboiu, creatoarea decorului și costumelor: Munca cu Andrei Șerban este o experiență înfricoșător de grea și frumoasă în aceeași timp,…este ca “un bilet doar dus”, unde la pornire încă nu știi unde o să ajungi. Lucrăm cu ochii închiși, însă cu sufletul și sinceritatea artistică deschise.

Imola Kézdi, interpreta Heddei Gabler: Acesta este teatrul pentru care am ales profesia de actor.

Enikő Györgyjakab: Parcă am fi avut ochii legați, am urmat instictiv instrucțiunile regizorului, pe care la început nu le înțelegeam, dar am avut încredere în el și acum îi sunt recunoscătoare pentru faptul că a cerut de la mine lucruri la care niciodată nu m-aș fi gândit.

Din distribuție fac parte Imola Kezdi (Hedda Gabler), Bogdan Zsolt (Jorgen Tesman), Hathazi Andras (Judecătorul Brack), Eniko Gyorgyjakab, Petho Aniko, Szucs Ervin, Varga Csilla, Csutak Reka, Biro Jozsef .