Grupul german HeidelbergCement, liderul pietei interne a cimentului, si-a marit participatiile detinute la fabricile de ciment Moldocim Bicaz si Casial Deva in urma majorarii capitalului social al celor doua societati.
Germanii au platit in total aproximativ 31,3 milioane dolari (calculat la cursul de schimb de 33.523 lei/$) in cadrul acestor operatiuni.
Pachetul detinut de HeidelbergCement a crescut la Moldocim Bicaz de la 86,5% la 88,9%, respectiv de la 86,2% la 91,01% in cazul Casial Deva.
Grupul german a subscris 5.157.384 actiuni noi la pretul de subscriere de 65.000 lei actiune (25.000 lei reprezinta valoarea nominala, iar 40.000 lei prima de emisiune) la fabrica Moldocim Bicaz. De asemenea, grupul german a platit 21,3 mil. $ pentru subscrierea a 68.163.433 actiuni Casial Deva la un pret de subscriere de 10.500 lei/actiune (din care 1.000 lei reprezinta valoarea nominala a actiunii, iar diferenta de 9.500 lei/actiune prima de emisiune).
Consiliul de Administratie al Moldocim Bicaz a decis, saptamana trecuta, majorarea capitalului social al societatii cu 128,9 miliarde lei (3,84 milioane dolari), valoarea acestuia ajungand acum la 733,7 miliarde lei (21, 8 milioane dolari). Restul actiunilor sunt detinute de VCP Capital Partners (7,8%), fondul de investitii Lindsell Enterprises Ltd – 0,8% si de catre altI actionari – 2,4%.
Actiunile Moldocim, listate pe Rasdaq, sunt suspendate de la tranzactionare de la 22 octombrie, motivul fiind tocmai majorarea capitalului social. Ultima cotatie a actiunilor Moldocim a fost de 43.500 lei/actiune, ceea ce inseamna o capitalizare de 1.052 mld.lei (circa 31,3 mil.$).
Casial Deva are un capital social de 196,3 miliarde lei, mai mare cu 68,1 miliarde lei dupa majorare. Noua structura a actionariatului la Casial Deva este HeidelbergCement cu 91,01%, VCP Capital Partners 6,3%, altI actionari detinand 2,6%. In prezent, si actiunile Casial sunt suspendate de la tranzactionare, ultima valoare a acestora fiind de 3.200 lei/actiune.
CarpatCement Romania, compania care coordoneaza activitatile din domeniul cimentului de pe piata romaneasca ale HeidelbergCement Group, opereaza acum trei fabrici de ciment (Moldocim Bicaz, Casial Deva, Romcif Fieni), cu o capacitate totala de productie de 3,2 mil.tone.
CarpatCement a realizat pe primele noua luni ale acestui an o cifra de afaceri de 1.413 miliarde lei (43,7 mil.euro), cresterea in euro fiind de 15,7% fata de aceeasI perioada a anului trecut. Cifra de afaceri pentru primele trei trimestre este raportata pentru doua fabrici de ciment ale grupului din Romania, Moldocim Bicaz sI Casial Deva, in conditiile in care HeidelbergCement a preluat fabrica de la Fieni in luna octombrie (trimestrul IV).