Heineken, producătorul brandurilor Golden Brau, Ciuc și Bucegi, a înregistrat o creștere a volumelor vândute în România în trimestrul trei al acestui an, potrivit raportului companiei, în care nu se precizează și procentul. Documentul arată însă că în Europa Centrală și de Est volumele au avut o apreciere de 4,9%, susținută de rezultatele din Rusia.
Pe lângă România și Rusia, creșteri au mai fost în Austria și Ungaria, în timp ce în Polonia și Grecia au fost raportate scăderi. Heineken este al doilea mare producător de bere de pe piața locală, cu o cifră de afaceri de 221 de milioane de euro anul trecut și un profit de 31,5 milioane de euro. Heineken este a doua companie din industrie care anunță rezultatele aferente acestei perioade după Ursus Breweries, cel mai mare jucător.
Ursus a înregistrat o scădere de 8% a volumelor de vânzări în intervalul aprilie – septembrie 2011, comparativ cu intrevalul similar din 2010. Această perioadă corespunde primului semestru din anul fiscal al companiei.