Sunt întrebat destul de des ce anume mă motivează să lucrez și să trăiesc în afara țării mele de origine. Unii dintre curioși ajung chiar mai departe, susținând că decizia mea are de-a face cu așa-numitele avantaje ale vieții de “expat” (conform dicționarului Oxford, un “expat” sau “expatriat” este o persoană care locuiește în afara țării sale natale). Inevitabil, acest lucru mă face să-l provoc pe cel care mă chestionează să îmi explice în ce constau, în viziunea sa, aceste așa-zise avantaje. Răspunsurile variază de la case spațioase și mașini de lux la petreceri extravagante cu mâncăruri și băuturi fine și orice alt lucru ce “poate fi cumpărat cu bani”. Apoi, discuția devine un soi de glumă și mereu mi se pare dificil să aleg momentul în care să încep să-i demonstrez interlocutorului sau interlocutoarei că nu îl pot lua (sau nu o pot lua) foarte în serios. Eu nu identific aceste lucruri în viața mea, deși sunt conștient de percepția “ne-expaților” că aceasta este caracterizată de strălucire și “high society”. Ei bine, această percepție nu este doar greșită, dar chiar aș spune că este construită în mod intenționat. Părerea mea personală este că nu există prea multă strălucire în viețile expaților, dacă le comparăm cu viețile localnicilor (evident, comparând mere cu mere și nu cu pere). Cel puțin, în mod sigur, nu când mă uit la viața mea de bancher. Domeniul bancar nu poate fi caracterizat ca fiind plin de strălucire (cu siguranță, nu în vremurile actuale) și nici nu are prea multe de-a face cu înalta societate. La urma urmei, eu unul merg la serviciu în fiecare zi, așa cum o fac mulți alții și încerc să îmi fac treaba cât de bine pot pentru a obține satisfacție, motivație și împlinire din munca mea. Și da, așa cum o fac milioane de alți oameni, fac asta și pentru că primesc un salariu. Faptul că am plecat din țara mea natală pentru a face acest lucru a însemnat renunțarea la familie, prieteni și la mediul meu social și cultural. Înseamnă și să începi o altă viață, să te adaptezi și să te simți ca acasă într-o țară nouă, într-o cultură diferită și într-un mediu cu o limbă pe care nu o vorbești. Din nou, nu este vorba despre prea multă strălucire și în mod sigur, acestea nu reprezintă avantaje ale unui stil de viață (de expat). Și de obicei, în acest punct, conversația încetează.
O întrebare mult mai interesantă ar fi de ce oamenii își părăsesc țările lor de origine pentru a lucra în altă țară? Aproape întotdeauna, prima explicație este o oportunitate profesională interesantă. Când ești flexibil și adaptabil, poți găsi oferte de job mai multe și mai bune deoarece ai o rază mai mare de acțiune decât persoanele care doresc să rămână în același loc. Mulți români foarte calificați și educați fac exact același lucru, își părăsesc țara natală. Este acesta un lucru bun sau rău? Din perspectivă individuală, acest pas poate fi foarte bun. Din punct de vedere al țării, acest aspect poate fi și pozitiv și negativ. Când oamenii se întorc în țara lor cu competențe, experiențe și cunoștințe noi, le pot folosi pentru a stimula și pentru a îmbunătăți creșterea economică. În cazul în care aceștia pleacă definitiv, atunci, într-adevăr, poate fi o pierdere pentru forța de muncă locală, din moment ce țara a investit în educație, iar de beneficiile acelei investiții se va bucura altă țară.
Cu această perspectivă în minte, este interesant de analizat sectorul bancar din România, care prezintă o trăsătură interesantă. Analizând băncile din top 25, este oarecum surprinzător că 75% dintre acestea au un CEO care nu este român. Această cifră este semnificativă după orice standard. Oare România nu are suficient potențial pentru executivi sau au plecat să lucreze în alte țări? Din câte știu eu, a doua variantă nu reprezintă răspunsul la întrebare, cel puțin nu într-un procent considerabil. Așadar, care ar putea fi motivul? Unii susțin că piața bancară locală nu s-a dezvoltat încă suficient de mult pentru ca tinerele talente să se afirme și să crească. Mă îndoiesc că acesta este un motiv valid. Sectorul românesc de IT este mult mai tânăr și, cu toate acestea, România produce cei mai talentați profesioniști IT la nivel internațional. Așadar, de ce nu sunt tot atât de mulți CEO români în sectorul bancar? Marile bănci internaționale consumă de regulă mult timp și resurse considerabile pentru a atrage, dezvolta și păstra profesioniști valoroși. Cum peste 80% din sectorul bancar din România este deținut de bănci străine, înseamnă că ar trebui să existe numeroase ocazii pentru ca talente românești din domeniul bancar să devină CEO. În mod clar, oportunitățile există. Iar dacă românii nu profită de ele, expații care caută astfel de locuri de muncă și care abia așteaptă să prindă asemenea oportunități, vor veni și vor ocupa aceste poziții. Nu este o perspectivă foarte strălucită. Și, cu siguranță, nu foarte “high” pentru societatea românească.
Henk Paardekooper este președinte și CEO al RBS România. Opiniile exprimate reprezintă opiniile personale ale autorului și nu angajează instituțiile cu care este asociat
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.