A apărut, în sfârșit, în limba română, “Ținuturile joase”, volum de proză scurtă al Hertei Müller, care are el însuși o întreagă poveste, ce reflectă și destinul scriitoarei, și ultimul deceniu al dictaturii din România. Nota din final constituie o mică istorie a cărții. Apărut întâi în România, la Editura Kriterion, în 1982, “Niederungen” a fost publicat după doi ani la Rotbuch Verlag Berlin, dar fără patru capitole, cu modificări în ordinea celorlalte și cu tăieturi în interiorul lor.
Actuala ediție definitivă, cu textul revăzut și corectat de autoare, cuprinde și capitolele excluse, iar tăieturile operate în urmă cu aproape două decenii au fost parțial anulate. Cititorul român o poate descoperi acum pe Herta cea afurisită, chiar la debut, va compara volumul cu romanele și cărțile ulterioare și, dacă le-a parcurs, va înțelege că aici se află în germene proza de mai târziu, ce a impus-o.
“Ținuturile joase” configurează universul propriu – satul șvăbesc din Banat, și viziunea ce o singularizează prin cruzimea privirii. De altfel, un critic ca Fr. Chr. Delius a găsit o sintagma inspirată, reunind univers și viziune – “împărăția cruzimii” datorată copilului care privește cu ochii neatinși de prejudecăți ori de influențe, cu ochi liberi și nesupuși, familia și satul, tot ce se află în jur.
Ca și în cazul altor mari scriitori, autobiografismul hrănește din plin ficțiunea, dar epurat de idealizare sau de nostalgie, de orice formă de autoiluzionare. Lumea descrisă de Herta Müller aparține celor trei cercuri ce se întretaie: viața șvabilor bănățeni, ruralitatea cu alt mod de existență și altă mentalitate, vârsta copilăriei când totul din jur se fixează întâi pe calea privirii, apoi a memoriei. De aici vine originalitatea izbitoare a scriitoarei.
Domină în volum schițele, unele de una-două pagini, altele mai lungi, și singurul text de amploare, care dă și titlul volumului, depășește suta de pagini. Toate impresionează însă printr-o construcție impecabilă ca rigoare, prin concizie și o rară poezie, insolită în spațiul prozei. Iar unele sunt texte memorabile, care vor intra în antologiile cele mai severe și în manualele școlare (dacă nu au și intrat), devenind în timp texte exemplare și edificatoare.
Primele două schițe – “Discurs la înmormântare” “Baia șvăbească” surprind o ceremonie esențială într-o comunitate închisă, cum este satul șvăbesc, și un ritual din viața familiei, cu o cruzime și un sarcasm, cum puține oferă literatura. Înmormântarea dezvăluie trecutul celui dispărut, cu ororile de care a fost capabil în anii războiului, iar îmbăierea anihilează devastator două trăsături, de obicei prețuite și lăudate, curățenia și zgârcenia.
“Familia mea” scoate la lumină dramele indivizilor dintr-o comunitate, legăturile vizibile și cele ascunse, născute dintr-o discordanță puternică, între dorința de evadare în căutarea fericirii ori pur și simplu a altui loc, a altei femei, și supunerea față de reguli și obiceiuri. “Mama, tata și cel mic” dezvăluie infernul pe care familia îl poartă cu ea chiar și plecând în vacanță.
Dar privirea severă a autoarei se observă în “Cronică sătească”, unde realizează geografia așezării, fixându-i jaloanele: biserica și aleea cu plopi, școala și grădinița, piața și Sfatul Popular, frizeria și Cooperativa de consum, Căminul cultural, poșta și miliția. Nu lipsesc săgeți care țintesc spiritul șvabilor, de la alegerea numelor proprii la jocurile ce reflectă pasiunea războiului. Unele aspecte frizează comedia neagră, dar savuroasă, ca povestea bătrânului, care și-a spânzurat iepuroaica și motanul, căci nu le mai suporta depravarea.
Citind volumul, înțelegi că prozatoarea nu cruță pe nimeni și nimic, iar textele seamănă cu un microscop ce mărește detaliile până le transformă în obsesii și simboluri terifiante.
Și n-ar trebui să mai mire intransigența din atitudinile și pozițiile pe care le ia în diverse împrejurări, fiindcă Herta Müller așa a fost de la bun început și așa a rămas.
Herta Müller, Ținuturile joase, traducere din limba germană și note de Alexandru Al. Șahighian, Editura Humanitas fiction, 2012, 224 pag.