Insolvența Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, începe să-și producă efectele, una dintre cele zece companii care au priza cuplată direct la cel mai ieftin curent din țară pierzându-și ieri contractul.
Compania în cauză este Euro P.E.C., firmă deținută de omul de afaceri gălățean Adrian Comșa. Potrivit presei centrale, Comșa este finul lui Mircea Toader, deputat al PDL Galați și fost secretar de stat în Ministerul de Interne. Contractul cu Euro P.E.C. este însă unul dintre cele mai mici pe care Hidroelectrica le are în derulare, compania achiziționând anul trecut 0,3 TWh de energie electrică hidro la un preț de 45,3 milioane de lei (10,7 milioane de euro).De luna viitoare însă ar urma să înceapă negocierile cu marii posesori de contracte directe cu energie ieftină așa cum sunt Energy Holding, Alro sau Alpiq. Reprezentanții Euro P.E.C. au spus că deocamdată Adrian Comșa nu este în țară și că abia săptămâna viitoare va fi comunicată poziția oficială a firmei.
“Azi (ieri – n. red.) la ora 2 i s-a comunicat denunțarea contractului care va deveni efectivă mâine seară (miercuri – n. red.). Nu au nicio cale de atac pentru această măsură. N-am fi recurs la această măsură dacă Euro P.E.C. și-ar fi respectat obligațiile de plată, dar de 6 luni compania a acumulat datorii către Hidroelectrica de 37 de milioane de lei. După ce că-i livrăm energie ieftină, nici măcar n-o plăteau. Energia care se va elibera prin anularea acestui contract va intra imediat pe piața concurențială”, a spus Remus Borza, avocatul care controlează compania Euro Insol, desemnată săptămâna trecută în poziția de administrator judiciar al Hidroelectrica. Potrivit acestuia, prețul pe care Hidroelectrica îl primea de la Euro P.E.C pe energie era de 141 lei pe MWh în contextul în care pe piața de energie tranzacțiile se realizează la peste 220 de lei pe MWh.Când pică și contractele grele?
“În condițiile în care Hidroelectrica se află într-o procedură specială, respectiv procedura insolvenței, în această etapă urmărindu-se cu prioritate maximizarea averii debitoarei, în vederea obținerii unor indicatori financiari-contabili pozitivi, administratorul judiciar Euro Insol ca urmare a analizei oportunității și profitabilității contractului de cumpărare de energie electrică nr. 35 CE din data de 03.03.2004 a decis denunțarea acestuia, menținerea lui prejudiciind echilibrul financiar al Hidroelectrica cu consecință păgubitoare pentru reușita unui plan de reorganizare, având ca scop plata creanțelor și reinserția societății în circuitul comercial”, se arată în decizia de denunțare trimisă de Euro Insol către Euro P.E.C. Problema este că în situația descrisă mai sus se înscriu toate contractele de vânzare a energiei electrice pe care le are Hidroelectrica. Înainte de denunțarea contractului cu Euro P.E.C. Hidroelectrica avea zece contracte directe semnate cu Alro, Elsid Titu, Electrocarbon Slatina, Electromagnetica, Energy Holding, Alpiq Romindustries, Alpiq RomEnergie, EFT Ag, Euro PEC, EFT România. Cele mai mari sunt cele semnate cu Alro, Energy Holding, Alpiq și EFT. Potrivit calculelor ZF pe baza raportului ad-mi-nistratorilor din 2011, pe lângă Hidroelectrica au trecut anul trecut profituri potențiale de 90 mil. euro numai din cauza faptului că firma și-a vândut 85% din energia produsă pe contracte directe la prețuri mai mici decât cele din piață. În total, în cei zece ani de contracte directe, potrivit calculelor ZF, vistieria celui mai mare producător de energie din România a fost ocolită de profituri de peste 1,5 mld. euro din metoda păguboasă de a vinde energia prin contracte directe.

Luna viitoare încep negocierile
“Prima noastră opțiune este soluționarea amiabilă a acestor contracte. Îi aștept pe toți în iulie la discuții pentru că până atunci voi avea și eu toate temele făcute. Ceea ce s-a obținut din negocieri până acum sunt nimicuri: reduceri de durate pe contracte de o lună de zile sau scăderea cantităților cu 5%. Dacă nu înțeleg punctul nostru de vedere, o să ducem 11 TWh de energie pe bursă în loc să-i dăm pe contracte”, a mai precizat Borza.
Potrivit acestuia, renegocierea sau rezilierea contractelor directe alături de reanalizarea contractor cu terții pot aduce o creștere a cifrei de afaceri de cel puțin 10% în 2012 pentru Hidroelectrica, precum și o creștere substanțială a profitului.
“Eu închid conturile Hidroelectrica în 2012 cu cel puțin 100 de milioane profit. Vă promit”, a mai precizat reprezentantul Euro Insol. Hidroelectrica a finalizat anul trecut cu afaceri de 713 de milioane de euro, dar cu un profit net de numai 1,4 milioane de euro, societatea fiind grav afectată de secetă.
Pe 20 iunie anul acesta Hidroelectrica a intrat în insolvență, la propria ei cerere, vestea răspândind o undă de șoc atât în sectorul energetic, cât și în sectorul bancar.
Centură de siguranță
Datele din raportul administratorilor din 2011 arată că Hidroelectrica avea la finalul anului trecut datorii de 2,5 mld. lei către instituțiile bancare, un miliard de lei fiind credite pe termen scurt, iar restul sumei fiind reprezentată de împrumuturi pe termen lung. BRD, RBS, Banca Transilvania, Citibank Europa, Alpha Bank, BCR sau ING sunt doar câteva dintre băncile care au bani de luat de la Hidroelectrica. În cursul zilei de luni bancherii care au pus umărul la finanțarea companiei, în prezența premierului Victor Ponta, a ministrului finanțelor Florin Georgescu și a viceguvernatorului BNR Bogdan Olteanu, au discutat despre posibilele efecte ale insolvenței Hidroelectrica, instituțiile implicate primind însă doar niște asigurări verbale că nimic rău nu se va întâmpla. Pe de altă parte, Eximbank pregătește o linie de credit pentru Hidroelectrica astfel încât compania să-și poată plăti ratele și dobânzile datorate instituțiilor financiare.
“A fost o posibilitate discutată, este mai mult un fel de centură de siguranță, dar noi le-am spus bancherilor că nu vom avea nevoie de acești bani puși la dispoziție de Eximbank. Avem suficienți bani, iar bancherii au înțeles însemnătatea intrării în insolvență a Hidroelectrica. Era o căpușare exagerată a societății”, a conchis Borza.