Noua generație a CR-V păstrează aproape intact ADN-ul SUV-ului nipon, fiind o îmbinare între un automobil de familie, proiectat pentru a oferi un confort cât mai bun la drum lung, cât și un SUV 4×4 atunci când situația o cere.

Designul lui CR-V a urmat aceeași tendință ca și în cazul noului Accord – cu toate că discutăm despre un model complet nou, s-au preluat o serie de linii de la generația anterioară.

La interior calitatea materialelor a fost îmbunătățită, în timp ce finisarea se menține la același nivel înalt. Principala modificare de la interior o reprezintă display-ul computerului de bord amplasat deasupra consolei centrale, în timp ce volanul și bordul păstrează în mare aceleași linii. Cum era de așteptat, sistemul de navigație include harta României, dar aceasta mai trebuie îmbunătățită pentru a fi și utilă. Un alt minus care trebuie menționat este și “instabilitatea” conexiunii Bluetooth dintre telefonul mobil (un Samsung Galaxy Note II) și sistemul de infotainment, acesta deconectându-se destul de des.

Cu toate că CR-V nu dispune de șapte locuri, interiorul său este unul dintre cele mai spațioase din segment. Indiferent cât este de înalt cel care stă în față, cei de pe banchetă nu vor fi afectați. În ceea ce privește portbagajul, la cei aproape 600 de litri ai săi acesta nu va pune probleme legate de lipsa de spațiu.

Modelul testat era echipat cu dieselul de 2,2 litri și 150 CP cuplat la o transmisie automată cu cinci trepte. Cu toate că motorul este unul dintre cele mai economice din segmentul său, înregistrând un consum mediu cuprins între 7,5 și 8 litri/100 km, japonezii s-au încăpățânat în ceea ce privește cutia de viteze – în timp ce concurența europeană are deja în portofoliu transmisii cu șapte sau chiar opt trepte, niponii mizează în continuare pe varianta clasică a anilor ’90 – automată cu cinci trepte. În afara numărului mai redus de trepte, nu i se pot reproșa alte minusuri cutiei de viteze, aceasta schimbând repede și aproape insesizabil treptele.

Honda CR-V

  • Propulsie: turbo-diesel, L4, 2.199 cmc, tracțiune integrală, transmisie automată cu cinci trepte, 150 CP la 4.000 rpm, 350 Nm la 2.000 rpm

  • Performanțe: 0-100 km/h 10,6 s, viteză maximă 190 km/h, consum mediu 6,8 l/100 km, emisii CO2 180 g/km.

  • Preț model testat: de la 37.683 de euro cu TVA

  • Plus: interior spațios, portbagaj mare, echipare superioară

  • Minus: setată prea mult pe confort