Gigantul american Honeywell, care a ajuns anul trecut la afaceri locale de peste 110 mil. euro și aproape 1.800 de angajați, a închiriat 20% din cea mai mare clădire de birouri din București, creând astfel spațiu pentru recrutarea a circa 300 de oameni în zona de servicii, potrivit informațiilor ZF.

Honeywell, care deține trei fabrici în București, Lugoj și Ploiești, are în prezent sediul central într-un spațiu de 3.000 mp din Floreasca Business Park și un centru de servicii desfășurat pe 5.000 mp în proiectul UpGround deți­nu­t de RREEF (Deutsche Bank) și Ioannis Papalekas. Ame­ricanii căutau să-și consolideze operațiunile și totodată să se extindă, astfel că au semnat recent închirierea unui spațiu de 11.000 mp la UpGround, în clădirea BOC, cel mai mare imo­bil de birouri din București, cu o suprafață de 58.500 mp. În spațiul suplimentar închiriat, de 3.000 mp, pot fi amenajate birouri pentru încă 300 de oameni, potrivit estimărilor ZF.

Honeywell va prelua noul spațiu de la sfâr­șitul acestui an sau în primul trimestru al anului viitor, au menționat pentru ZF reprezentanții Jones Lang LaSalle, fir­ma de consultanță imobiliară care a asistat Honeywell în tranzacție.

Honeywell produce în România turbosuflante pentru motoare (la fabrica din cartierul bucureștean Militari), plăcuțe de frână (la Ploiești) și detectoare de fum și foc (la Lugoj), dar dezvoltă totodată un centru de servicii regional cu activitate inclusiv în zona de eficiență energetică. Anul trecut compania a fost pe poziția a șasea în topul celor mai mari exportatori.

Citiți mai multe pe www.zfcorporate.ro

Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 29.08.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de știri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste știri trebuie să vă abonați la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare și altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteți un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitați informații și abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veți fi contactat în maximum o oră.