Hotelul Ambasador din capitala, clasificat la trei stele, a realizat anul trecut o cifra de afaceri 86 de miliarde de lei (2,15 milioane de euro), fata de 73 de miliarde de lei (aproape 2 mil.euro) in 2003. Aceasta a reprezentat o crestere cu 7,5% in euro.
“In cursul anului 2004 am realizat investitii de redotare pentru 110 camere, care au totalizat 7 miliarde de lei (175.000 de euro). Gradul de ocupare al hotelului a fost de 51,6% anul trecut, fata de 49,8% in 2003”, a spus George Turna, presedintele consiliului de administratie al hotelului.
Actionarii companiei Ambasador SA sunt mai multe persoane fizice, printre care si George Turna.
“Strategia actionariatului pentru 2005 este de a intensifica eforturile pentru ridicarea gradului de ocupare. Vor continua eforturile societatii pentru a obtine un credit necesar lucrarilor de renovarea a hotelului”, a mai spus Turna.
Pentru 2005, obiectivul pentru cifra de afaceri este de 118 miliarde de lei (aproape 3 mil.euro) si un grad de ocupare de 55%. “Nu sunt prevazute schimbari in structura actionariatului pentru 2005”, a mai spus el.
Hotelul Ambasador a fost inaugurat in 1934 si nu este inclus intr-un lant hotelier. In afara spatiilor de cazare, hotelul mai dispune de un restaurant, bar de zi, sala de fitness, sauna si sali de conferinte. Numarul hotelurilor noi de trei stele a fost in crestere alerta pe piata Bucurestiului in ultimul an, insa tarifele s-au mentinut ridicate.
In cazul Ambasador, tariful mediu pe parcursul anului 2004 a fost de 58 de euro pentru o camera single.
georgiana.stavarache@zf.ro
Companii
Hotelul Ambasador creste si vrea sa ia credite
Hotelul Ambasador creste si vrea sa ia credite