Patru bărbați s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinși de jandarmii constănțeni la scurt timp după ce furaseră aproape o jumătate de tonă de fier vechi dezmembrat de pe epava de la Costinești, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanților Grupării de Jandarmi Mobilă “Tomis” Constanța, marți, cei patru bărbați, trei din județul Constanța și unul din Dâmbovița, cu vârste cuprinse între 23 de ani și 51 de ani, au improvizat bărci din anvelope de tractor, cu ajutorul cărora au transportat la mal bucațile de metal desprinse din corpul navei.
![]()
Ajunși
la mal, ei au fost prinși de către jandarmi, după ce reușiseră să
fure din epavă aproximativ 350 de kilograme de fier. Pe numele lor
a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru furt
calificat.
Nava are peste 131 de metri lungime, peste 17
metri lățime și peste patru metri lățime. Numele acesteia, înca
vizibil, “Evanghelia” este al patrulea pe care nava l-a
purtat.
Vasul a făcut parte dintr-o serie de nave
(Empire) care au servit guvernul britanic.
Nava “Evanghelia” a eșuat la 15 octombrie 1968,
iar din cauza costurilor prea mari de recuperare a fost abandonată.
Epava a intrat în patrimoniul statului român și a devenit simbolul
stațiunii Costinești.