Hewlett Packard (HP), cea mai mare companie de IT din lume, estimează că va obține într-un an de zile vânzări de 0,8 – 1 mil. de dolari prin magazinul propriu deschis săptămâna trecută în centrul comercial Plaza din București, a declarat Tiberiu Dobre, directorul diviziei de sisteme personale (PSG) din cadrul subsidiarei locale a firmei americane.

HP a luat decizia de a deschide în România primul său magazin de acest tip din Europa având în vedere potențialul foarte puternic de creștere al pieței locale pentru produse precum PC-urile sau imprimantele, a declarat Miriam Wong, director în cadrul diviziei regionale a HP care răspunde și de România. “Am ales această regiune pentru a face acest efort uitându-ne la potențialul de creștere al acestei piețe”. Anterior, compania avea asemenea magazine doar în America Latină, dar acum conceptul va fi dezvoltat în România și apoi și pe alte piețe europene, precum Spania sau Croația.

Compania a investit peste 100.000 de euro în magazinul de 100 de metri pătrăți din România, care a fost realizat de două companii britanice: Briggs Hillier (proiect) și HJ Martin (construcție). Magazinul funcționează sub numele “HP Store” și este operat de retailerul local Altex, deținut de omul de afaceri Dan Ostahie. HP va lansa și un magazin online, care va funcționa la adresa hpstore.ro. În magazin, HP va prezenta unele dintre cele mai noi și mai scumpe produse ale sale, cum sunt PC-urile pentru jocuri sau monitoare cu ecran tactil.

HP are în plan să deschidă noi magazine de acest tip în România, însă extinderea va continua doar anul viitor, ritmul urmând să fie decis de rezultatele vânzărilor din prima unitate din București, a adăugat Dobre.

Tiberu Dobre susține că anul viitor HP va reintra pe creștere pe segmentul de PC-uri după ce în acest an compania estimează că va realiza 95% din vânzările din 2008, cel mai bun an pentru piața locală de IT. “Deși de peste tot vin doar vești rele, piața înregistrează totuși creșteri peste estimările de la începutul anului. Anul acesta vom face 95% din vânzările din 2008, iar anul viitor vom crește”.

HP estimează că va avea în acest an o cotă de 17% pe piața PC-urilor, de la 13,6-13,8% anul trecut, la vânzări pe întreaga piață de 550.000 de unități. La un preț mediu de 470 de dolari pe unitate, piața locală de PC-uri va atinge în acest an valoarea de 258 mil. dolari, a spus el. Dobre a mai spus că HP a ajuns la aproximativ 3.000 de angajați din România, dintre care cei mai mulți (peste 2.500) lucrează în centrele de suport și dezvoltare soft ale firmei. Filiala din România a HP a avut anul trecut o cifră de afaceri de 48 mil. euro, potrivit datelor de la Finanțe, cifră care nu reflectă însă întreg businessul local al companiei.