Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc a afirmat, miercuri, la ieșirea din sediul DNA Pitești, unde a fost audiat timp de aproximativ o oră, că a fost chemat de procurori pentru a da declarații în calitate de martor într-un dosar în care este cercetat președintele CJ Argeș, Constantin Nicolescu.
Deputatul PSD a ieșit de la audieri în jurul orei 11.00.
“Am fost chemat într-un dosar al domnului Nicolescu. Mai multe nu pot să vă spun, e o anchetă”, a declarat Hrebenciuc, care imediat s-a urcat în mașină și a plecat.
Deputatul social-democrat Viorel Hrebenciuc s-a prezentat, miercuri, în jurul orei 10.00, la Serviciul Teritorial Pitești al DNA, fiind însoțit de un avocat.
Surse judiciare declarau corespondentului MEDIAFAX că Hrebenciuc a fost chemat de procurorii DNA pentru audieri în dosarul în care președintele Consiliului Județean Argeș, Constantin Nicolescu, lider al PSD Argeș, este cercetat pentru fapte de corupție.
Conform surselor citate, în același dosar ar urma să fie audiat și senatorul PSD Cătălin Voicu, în prezent arestat preventiv. Citiți mai mult despre audierea lui Viorel Hrebenciuc la DNA pe www.mediafax.ro