În spiritul sărbătorilor, Huawei România sprijină tinerii printr-o inițiativă desfășurată împreună cu organizația “Salvați Copiii”. Compania va susține printr-o donație de 100.000 de dolari  programul “Ora de Net” al organizației Salvați Copiii. Huawei România, încă din 2014, a demarat acțiuni de sprijinire a segmentului educațional, iar prin această nouă activitate, compania dorește să ajungă la un public tânăr mai larg.

”Huawei a prețuit întotdeauna tinerii de pretutindeni, deoarece compania a înțeles încă de la înființare că ei sunt viitorul pe care trebuie să ne bazăm și pe care să îl cultivăm încă de la bun început. Huawei România s-a implicat deja în sprijinirea tinerelor talente, de-a lungul anilor, prin mai multe programe educaționale, iar acum credem că a sosit momentul să facem un pas înainte și să colaborăm cu Salvați Copiii. Apreciem foarte mult activitățile pe care aceștia le desfășoară, iar Ora de Net este un program pentru care avem o admirație aparte. Tocmai de aceea, suntem mai mult decât onorați să fim parte din această cooperare”, a declarat George Zhang, CEO Huawei România.

“Ora de Net” este un program unic în România, care are ca scop promovarea siguranței pe internet pentru copii și adolescenți, iar pentru ca organizația să își poată atinge acest scop sunt desfășurate mai multe activități precum consilierea copiilor și părinților, activități de formare și ateliere pe teme legate de siguranța online adresate copiilor și profesorilor, dar și o amplă rețea de voluntari la nivel național care lucrează cu copiii.

“Într-o societate în care tehnologia evoluează zilnic și copiii au acces de la vârste din ce în ce mai mici la dispozitive mobile, educația cu privire la mediul digital este esențială. Prin intermediul programului Ora de Net, oferim părinților și cadrelor didactice resursele și instrumentele necesare prin care aceștia să își protejeze copiii împotriva pericolelor online și să îi îndrume către o navigare utilă. Salutăm inițiativa celor de la Huawei întrucât doar prin colaborare putem crea un spațiu sigur în care copiii noștri să poată explora pentru a-și dezvolta abilitățile și a evolua armonios.” a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv al Organizației Salvați Copiii.

Huawei, prin donația de 100.000 de dolari, va ajuta organizația Salvați Copiii pentru a informa peste 1.000 de părinți prin evenimente publice organizate în circa 10 orașe din România.

Portofoliul HUAWEI cuprinde produse, soluții și servicii end-to-end competitive și securizate. Prin colaborarea deschisă cu partenerii de ecosistem, noi creăm valoare de durată pentru clienții noștri, lucrând pentru a emancipa oamenii, a îmbogăți viața de acasă și a inspira inovația din organizații indiferent de dimensiunea și tipul acestora.

În cadrul HUAWEI, inovația se concentrează pe nevoile clienților. Compania investește în cercetarea fundamentală, concentrându-se pe inovațiile tehnologice care ajută la progresul omenirii. Huawei are peste 180.000 de angajați și operează în peste 170 de țări și regiuni. Fondată în 1987, Huawei este o companie privată, deținută integral de către angajații săi.

Articol cu continut publicitar