Subsidiara locală a producătorului chinez de echipamente de telecomunicații Huawei Technologies a înregistrat anul trecut afaceri de 69,2 mil. euro, în creștere cu 140% față de anul precedent, potrivit bilanțului pe 2010 disponibil pe site-ul Ministerului de Finanțe.

Compania chineză a urcat astfel în top 3 producători de echipamente telecom după afacerile din România în 2010 și suflă în ceafa Alcatel Lucent România, care a avut afaceri de 86,6 mil. euro anul trecut. Compania chineză a avut anul trecut, în medie, 320 de oameni, în creștere față de 267 câți au fost în 2009. Afacerile Alcatel Luncent în România au scăzut în 2010 cu 29% față de anul precedent.

Liderul pieței locale a furnizorilor de echipamente și servicii de comunicații este compania suedeză Ericsson, care a avut anul trecut afaceri de 134 mil. euro, în creștere cu 9% față de 2009. Compania a câștigat contracte importante, cum este cel prin care a preluat de la Romtelecom câteva sute de oameni și operarea unor echipamente. Ericsson are contracte cu toți marii furnizori de servicii telecom de pe piață, respectiv Orange, Vodafone, Romtelecom, Cosmote și RCS&RDS – care au fiecare bugete anuale de investiții de zeci de milioane de euro. Operatorii nu lucrează însă cu un singur furnizor.

Producătorul local de echipamente telecom Topex, preluat în 2010 de nemții de la Rhode & Schwartz, a avut afaceri de 6,7 mil. euro, mai mari cu 32%, și un profit net de 0,4 mil. euro, în creștere cu 20%.