Jurnalistul Emil Hurezeanu, consilier personal a primului ministru Adrian Nastase si-a anuntat ieri demisia printr-un comunicat laconic in care afirma ca premierul, “o personalitate puternica”, merita “mai degraba adversari egali decat sfetnici inegali.”



Fost director al Sectiei romane a Deutsche Welle, Hurezeanu a surprins la inceputul anului cand a aceptat functia oferita de Adrian Nastase intrucat, dupa ce a stat peste 20 de ani in Occident si a fost una dintre cele mai puternice voci ale radio Europa Libera era perceput in Romania ca o personalitate de dreapta. “Racolarea” lui Hurezeanu a fost o lovitura de imagine excelenta pentru Guvern. Ziaristul criticase, in repetate randuri si cu argumente forte, Guvernul Nastase si precedentele guverne social-democrate. Comunicatul de ieri indica o relativa nemultumire a jurnalistului fata de perioada petrecuta la Palatul Victoria, nemultumire care este confirmata de analistii politici care de-a lungul timpului i-au fost apropiati. Emil Hurezeanul a refuzat cu cativa ani in urma functia de purtator de cuvant al presedintelui Emil Constantinescu, preluata, in cele din urma, de Razvan Popescu. Premierul Nastase a raspuns ieri tot printr-un comunicat in care afirma ca “regreta” plecare lu Hurezeanu si ii doreste suces.





Dan Pavel: “a fost marginalizat”



Analistul politic Dan Pavel afirma ca Hurezeanu pe care il cunoaste forte bine si-a inaintat demisia pentru ca in ultima vreme a fost “marginalizat.” intre cei aproape 50 de consilieri personali si 12 consilieri de stat care il “sfatuiesc” pe Adrian Nastase. “Venirea lui Hurezeanu la Palatul Victoria a fost considerata de unii drept un oportunism politic, dar nu a fost deloc asa. Hurezeanu nu este neaparat un om de dreapta, dar este un democrat si, ca orice democrat scolit in Occident, a fost un pic <naiv>, crezand ca aportul sau de occidental va fi de folos. Nu i s-a dat importanta, a fost marginalizat intre cei 50 de consilieri personali care ii dadeau primului ministru sfaturi si consultanta contrare a ceea credea Hurezeanu. Asadar nu a avut afinitati nici in randul consilierilor ceea ce l-a facut sa traga o concluzie logica.”, afirma analistul.





De ce demisionez



In comunicatul mentionat, Hurezeanu anunta ca a renuntat la functie “de bunavoie si silit doar de o forma de egoism inspirat”.



“Am ajuns la capatul perioadei de proba, de sase luni, dupa care, de obicei, pleci sau ramai, intr-o ocupatie noua. (…) A fost o experienta neobisnuita, aceea de a schimba fronturile, instrumentele de lucru si uneori, involuntar, chiar aliatii si inamicii.”, afirma analistul, care adauga ca colaborarea cu Adrian Nastase nu i-a schimbat principiile : “N-am devenit un om politic, dar stiu ca nu exista un mandat exclusiv tehnic in preajma unui om politic, fara sa-i imparti, in mod automat, meritele si mai ales pacatele, asa cum se vad dinafara.”



Hurezeanul afirma, in continuare, ca perspectiva din interior “este mai putin simplificata, are mai multe hartoape. (…) Constrangerile sistemului politic si de putere sunt mai puternice, adesea, decat ideile noi si eforturile de schimbare.”



Renunt la functia de consilier, de buna voie si silit doar de o forma de egoism inspirat. El ma va face sa comit mai multe erori, ca observator dinafara, decat sa repurtez succese reale si rasplatite cu fluieraturi, pe scena.”, conchide comunicatul.



Intr-un comunicat – raspuns, primul ministru Adrian Nastase spune ca regreta si respecta decizia lui Hurezeanu. “Oricum convenisem inca de acum sase luni ca dl. Emil Hurezeanu sa-si asume aceasta functie pe o perioada limitata.”



Premierul spune ca apreciaza colaborarea cu Hurezeanul in cele sase luni si mai ales faptul ca “un om din mass-media, si provenind chiar dintr-o tabara de convingeri intelectuale si politice de centru-dreapta, care a petrecut ultimii 20 de ani in Occident, a dovedit ca in anumite imprejurari angajamentul public poate sa depaseasca invariabila postura critica, in numele unei dorinte de ameliorare a dezbaterilor de interes general.” Premierul tine insa sa stabileasca care sunt limitele si conditiile unei astfel de colaborari: “Mandatul politic presupune insa constrangeri si dificultati, pe care consilierii si tehnicienii din preajma liderilor politici le resimt cu mai multa acuitate si, uneori, in mod nemeritat.”





Povesti de succes si esecuri cu ziaristi-politicieni



De-a lungul vremii, mai multi ziaristi de calibru sau, cel putin, vizibili in spatiul presei au cochetat cu politica. Unii s-au “integrat” altii au “ratat” sau si-au exprimat ulterior nemultumirea. Din prima categorie face parte face parte fostul purtatorul de cuvant al lui Victor Ciorbea (fost redactor sef la Romania Libera) Eugen Serbanescu, acum in diplomatie si primul purtator de cuvant al lui Adrian Nastase, Claudiu Lucaci (fost la TVR) si el in diplomatieDin cea de-a doua categorie face parte fostul director al revistei Capital Ionut Popescu care nu a rezistat ca purtator de cuvant al lui Mugur Isarescu decat cateva luni. Gilda Lazar (fost ziarist BBC) fost purtator de cuvant al ministrului de externe Adrian Severin nu a rezistat nici ea foarte mult, iar acum este intr-o pozitie cheie intr-o firma multnationala. Ziaristul Razvan Popescu si-a dus “mandatul” pana la capat ca purtator de cuvant al lui Emil Constantinescu pentru ca apoi sa descrie intr-o carte acea perioada in termeni foarte duri. iulian.anghel@zf.ro