Ajunul sărbătorii Sânzienelor este seara aleasă de ICR Lisabona pentru a invita publicul pasionat de artă din capitala lusitană la vernisajul expoziției „Blusa romena, mulher romena”.
Evenimentul, organizat pentru a celebra Ziua Internațională a Iei, a avut loc pe 23 iunie 2015, în galeria de la parterul ICR Lisabona din Rua do Barão 10. Invitați de onoare au fost curatorul Cela Neamțu (personalitatea cea mai reprezentativă a tapiseriei românești contemporane) și romancierul portughez Rui Zink. Pe simeze au fost expuse mai mult de 50 de lucrări în tehnici foarte diverse, propuse de 46 de plasticiene din toate domeniile: pictură, grafică, sculptură, ceramică și fotografie. ICR Lisabona a provocat artistele invitate (între care se regăsesc nume sonore ale artei românești contemporane, precum Cristina Bolborea, Ștefania și Liliana Cenean, Celina Grigore, Stela Lie, Cela Neamțu, Carmen Paiu, Marilena Preda-Sânc, Beti Vervega, Andra Bădulescu-Vișniec și altele) să transpună ia în secolul XXI, să dea motivelor prezente pe veștmântul tradițional o dimensiune artistică potrivită contemporaneității.
Vernisajul a fost nu întâmplător programat în ajunul sărbătorii precreștine a Sânzienelor, al căror mit face parte (împreună cu cel al tinereții fără batrânețe) din chiar materia primordială a spiritualității românești.
Prezentă în creațiile unor autori definitorii (plecând de la „zugravul de subțire” Pârvu Mutu și ajungând până la Henri Matisse, dar trecând pe la Pablo Picasso, Theodor Pallady, Yves Saint-Laurent, Valentino, Iosif Berman, Carol Popp de Szathmary, C.D. Rosenthal, Nicolae Grigorescu, Camil Ressu, Francisc Șirato, Nicolae Tonitza și alții), ia a fost în timp o sursă inepuizabilă de inspirație pentru opere însemnate. Dincolo de a fi o emblemă a eleganței și bunului gust nativ al unui popor, cămașa tradițională feminină românească are potențialul să devină un brand de țară autentic al României. Elementul de noutate al expoziției, în contextul în care artiștii din enumerarea precedentă sunt cu toții bărbați, este tocmai faptul că operele propuse publicului sunt menite a umple un gol paradoxal, reprezentat de lipsa până acum a unei consistente creații feminine care să fie inspirată de îndrăgitul element vestimentar. Pe de altă parte, expoziția se dorește un omagiu scos din tipare pe care ICR Lisabona dorește să-l aducă femeii din România și este un prilej pentru artistele implicate să își expună propria viziune asupra unui simbol, a unui mod de viață, despre care ele sunt cele mai îndreptățite să vorbească.
Rui Zink este profesor în cadrul Departamentului de Studii Portugheze al Facultății de Științe Sociale și Umane de la Universidade Nova de Lisboa. A debutat cu romanul Hotel Lusitano, în 1987. A scris romane, nuvele, eseuri, piese de teatru și cărți pentru copii. Este de asemenea traducător, cronicar și autor de scenarii de benzi desenate. Printre romanele sale se numără: Apocalipse Nau (1996), O Suplente (1999), Os Surfistas (primul e-book portughez, 2001), Dádiva Divina (2004), distins cu Premiul PEN Club-ului Portughez, Cititorul din peșteră (O Anibaleitor, 2006; Humanitas, 2008, reeditat în 2013), Așteptarea (A Espera, 2007; Humanitas, 2010), Destinația turistică (O Destino turístico, 2008; Humanitas, 2011, încununat cu Premiul Ciranda) și Instalarea fricii (A Instalaçăo do Medo, 2012; Humanitas, 2015). Opera sa de ficțiune și eseistică este tradusă în douăsprezece limbi. În 2009-2010 a ocupat catedra Hélio și Amélia Pedroso/ FLAD de la University of Massachussetts (Dartmouth).
Cela Neamțu a absolvit Institutul „Nicolae Grigorescu” din București, Secția Artă textilă în 1966 iar din 1970 este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România. În anul 1990 este aleasă membră a I.T.N.E.T. (International Textile Network).
A deschis numeroase expoziții personale, dintre care le amintim pe cele de la București (1969, 1973, 1976, 1982, 1988, 1993, 2000), Iași (1974, 1993) Düsseldorf, Velbert, Hilden și Bad Oyenhausen (Germania 1983, 1988), Roma (1988) Ashkelon (Israel, 1991), Soissons (Franța, 1992), New York și Washington D.C. (1997), Tel Aviv (2004), Galeria „Orizont” (București 2008), Galeria „Dana” (Iași, 2008), Muzeul de Artă din Buzău (2009), Vision Centre (Cork-Irlanda, 2010), Galeria „Dialog“ (București, 2011).
A primit Premiul al II-lea pentru Tapiserie al Ministerului Culturii (1978), Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România pentru Tapiserie (1984), Diploma de Onoare la Cvadrienala Artelor Decorative din Erfurt (1986), Placheta celei de-a 8-a Bienale Internaționale de Arte din Valparaiso (Chile, 1987). A primit Medalia de Aur a Salonului Artiștilor Plastici Francezi, de la Grand Palais (Paris, 2006). În 2011, Academia Română i-a acordat Celei Neamțu premiul ,,Ion Andreescu” pentru întreaga creație. De asemenea, în 2011, Președinția României i-a acordat Ordinul Național „Serviciul Credincios” în Grad de Comandor.