Ian Harrocks, fostul director general al AIG Life Romania, sucursala de asigurari de viata a celui mai mare furnizor de asigurari si servicii financiare din lume, AIG, este din aceasta toamna vicepresedinte al Astra Asigurari. Harrocks, care a venit in Romania in anul 2000 la conducerea companiei americane, a parasit-o la inceputul acestui an, refuzand sa plece in Ucraina, unde i s-a propus urmatorul post.
Politica companiilor multinationale este de a roti o data la doi-trei ani conducatorii sucursalelor din diversele tari ale lumii, insa cateodata, cum a fost cazul lui Harrocks, se mai intampla si “accidente”.
“Sotia mea este romanca si am preferat sa raman in Romania. Astfel incat nu am acceptat oferta pentru Ucraina”, spune Harrocks. El s-a oprit la oferta Astra, dupa ce a avut discutii cu mai multe companii de asigurari din Romania.
“Trebuie sa privim lucrurile in perspectiva. Daca Astra e o companie romaneasca, nu inseamna ca nu e la fel de buna sau chiar mai buna decat AIG Life. Trebuie spus ca volumul de prime al Astra este de 2,5 ori mai mare decat al AIG Life”, spune Harrocks.
Pe piata asigurarilor, acesta este primul caz in care un expat – un director strain al unei companii multinationale – sa treaca la o companie cu capital romanesc.”Am fost impresionat de de integritatea si profesionalismul patronului companiei Astra, Dan Adamescu”, a explicat Harrocks aceasta alegere.
Inainte sa se ocupe de AIG Life Romania, Harrocks a lucrat 18 ani in Marea Britanie si Canada pentru Commercial Union (actualmente Aviva) si Sun Life of Canada, din care 15 ani in asigurari non-viata.
In domeniul bancar au fost deja cazuri de expati care au trecut la companii private romanesti: Anthony Van der Heijden (fost sef la ING Romania, acum director la Banca Ion tiriac), sau, mai recent, Robert Rekkers (fost director la ABN Amro Bank, acum la Banca Transilvania).