Noul director general al operatorului portuar Socep Constanta (SOCP), Cristian Ianca, este de parere ca efectele crizei financiare internationale nu s-au facut resimtite in Romania in primele noua luni si nu au influentat rezultatele companiei, dar ca totul s-ar putea schimba odata cu sfarsitul acestui an.
“Avand in vedere ca efectele crizei economice mondiale nu s-au resimtit in economia Romaniei pana ultimul trimestru al anului 2008, rezultatele companiei pe primele 9 luni ale anului curent nu au fost influentate de criza financiara, ci dimpotriva, s-a inregistrat o crestere fata de perioada similara a anului trecut. Cu toate acestea, probabil o piata externa stabila ar fi influentat in mod pozitiv nivelul traficului maritim si implicit volumul de activitate derulat de societatea noastra”, spune Cristian Ianca, directorul general al Socep Constanta. Acesta spune ca pana in acest moment nu s-a facut simtita o diminuare a volumului de marfa derulat de partenerii contractuali, dar ca perspectivele pentru sfarsiul anului curent si inceputul anului viitor nu sunt atat de bune. “Perspectivele pentru perioada urmatoare denota, intr-adevar, o scadere a traficului de marfuri, in special a marfurilor aferente sectoarelor economice aflate in primul val al influentei crizei financiare, si anume sectorul imobiliar, al constructiilor, sectorul siderurgic, sectorul constructiilor de masini”, spune Ianca. Compania a fost ferita de efectele crizei financiare si datorita faptului ca nu a avut contractate credite pentru investitii, fiind stiut faptul ca in ultima perioada dobanzile creditelor au crescut simtitor, afectand societatile care au deja contractate credite sau care doresc sa obtina credite pentru investitii. In plus, fluctuatiile cursului valutar nu au influentat in mod vizibil rezultatele companiei, conform directorului general. “In ultimele doua nivelul traficului portuar derulat prin Socep s-a mentinut in valorile medii inregistrate in primele 9 luni ale anului 2008. Pentru luna decembrie este posibil ca, in functie de evolutia si efectele crizei financiare asupra economiei nationale, sa asistam la o stagnare sau chiar diminuare a traficul maritim. Cu toate acestea, pentru sfarsitul acestui an estimam mentinerea rezultatelor financiare la nivelul mediu lunar inregistrat in cursul anului curent”, spune Ianca. Conform directorului general, in primele noua luni ale anului ponderea cea mai mare a inregistrat-o traficul marfurilor containerizate. Principalele tipuri de marfuri generale derulate prin Socep au fost in aceasta perioada ingrasamintele, produsele chimice si cerealele, la export, in vreme ce la import zaharul si produse metalurgice a fost inregistrata cea mai mare pondere. Pe piata de capital, titlurile Socep Constanta au mers pe un trend ascendent in primele opt luni ale anului, intr-o perioada in care majoritatea actiunilor listate la Bursa au inregistrat pierderi importante. Actiunile operatorului portuar au avansat in aceasta perioada pana la un maxim istoric de 0,425 lei/actiune la inceputul lui august, reprezentand o crestere de 60% pe o piata care a scazut cu aproape 40%. In ultimele luni insa, titlurile Socep nu au mai rezistat scaderilor din piata, pierzand circa 43% fata de maxim. La ultimul pret, de 0,239 lei/actiune, capitalizarea Socep este de circa 21,6 mil. euro (82,1 mil. lei).Burse - Fonduri mutuale
Ianca, Socep: Inca nu am resimtit criza
Noul director general al operatorului portuar Socep Constanta (SOCP), Cristian Ianca, este de parere ca efectele crizei financiare internationale nu s-au facut resimtite in Romania in primele noua luni si nu au influentat rezultatele companiei, dar ca totul s-ar putea schimba odata cu sfarsitul acestui an.