Nici dacă i s-ar fi dat o șpagă grasă, iarna n-ar fi venit mai la fix iar viscolul nu s-ar fi abătut cu mai mult simț de răspundere peste plaiurile noastre. De la accidentul aviatic în urma căruia au fost lăsați să moară (din indolență și incompetență) Aurelia Ion și Adrian Iovan, atenția populației a fost deturnată către efectele viscolului care a astupat localități întregi, cu locuitori cu tot. De la presiunea din ce în ce mai mare pe care presa o exercita asupra celor responsabili de ratarea operațiunilor de salvare a celor ȘAPTE supraviețuitori ai accidentului aviatic s-a trecut la baletul „sărărițelor” și al celorlalte utilaje de deszăpezire și la vocalizele autorităților care intervin, bărbătește și eficient, în luptă cu stihiile dezlănțuite ale naturii.
De la prima pagină a gazetelor, nenorocitul de accident de avion și nenorociții vinovați de cele două morți au fost ascunși în câte un colț, la un subsol de pagină. Știrile de televiziune s-au concentrat și ele pe „infernul alb”. Unii dintre cei care au de dat răspunsuri despre felul în care nu au gestionat (deși erau obligați prin lege și prin „fișa postului”) operațiunile de salvare în cazul prăbușirii avionului țin acum discursuri despre starea vremii, despre ninsoare, despre viscol, despre eforturile depuse pentru a-i scoate pe oameni de sub nămeți. Pentru ei, iarna a funcționat ca un perfect agent de diversiune.
Însă iarna, viscolul, zăpada vor trece. Agentul de diversiune al autorităților se va topi alături de troiene și de oamenii de zăpadă. Și de sub albul de nea se vor iți din nou întrebările despre (i)responsabilitățile autorităților care au însoțit, în chip tragic, accidentul aviatic. Care autorități nu sunt doar niște abstracțiuni, ci au nume și prenume, deși acestea nu prea se mai văd acum, prin viscol și acoperite de un strat gros de zăpadă.