Ninsoarea si viscolul puternic care au cuprins intreaga tara au creat probleme in special in ceea ce priveste alimentarea cu energie electrica, fiind afectate peste 180 de localitati. Cea mai afectata zona din acest punct de vedere este Moldova, in special judetele Neamt, Vaslui si Iasi. In judetele Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Calarasi, Ialomita si sudul judetului Arges autoritatile nu pot face nimic pentru degajarea soselelor. “Din cauza ninsorii, a viscolului puternic (peste 70 km/h) – care formeaza suluri de zapada la nivelul solului – si a temeperaturilor sub -6 grade Celsius materiale antiderapante nu mai au eficienta”, spun reprezentantii Comandamentului de iarna. Acestia recomanda conducatorilor auto sa evite deplasarile in zona de sud-est a tarii (Dobrogea) pana cand conditiile meteo se vor ameliora. Nu au fost inregistrate drumuri blocate, circulatia desfasurandu-se “in conditii de iarna” in mai multe judete ale tarii. Si in Capitala, cateva zeci de strazi secundare erau blocate, iar pe arterele principale ale orasului atat mijloacele de transport ale RATB, cat si cele particulare circulau cu dificultate. Primaria Capitalei le-a recomandat posesorilor de autoturisme sa renunte la masinile personale in aceasta perioada si sa circule cu mijloacele de transport in comun. Potrivit Agentiei Nationale de Meteorologie vremea rea a cuprins intreaga tara, iar ninsoarea si viscolul nu dau semne ca se vor opri nici astazi. ZF
Eveniment
Iarna nu se lasa
Iarna nu se lasa