Principala problemă a mașinilor electrice este în prezent autonomia scăzută în raport cu automobilele “obișnuite”. Cu toate că bateriile Li-ion sunt mult mai eficiente decât cele NiMH în continuare nu pot asigura o autonomie mai mare de 160 km mașinilor electrice fără a crește prea mult greutatea automobilului.

Inginerii de la IBM lucrează la un nou tip de baterie cu tehnologie Li-air, care are o densitate teoretică a energiei de 1.000 de ori mai mare decât bateriile obișnuite. Primele prototipuri cu noile baterii vor fi gata în 2013 în timp ce pe piață vor fi lansate până la finele deceniului.