Dupa ce, luni, la Roma, premierul a surprins lumea politica anuntand ca PSD doreste in loc de anticipate o decalare a alegerilor prezidentiale de cele parlamentare, ieri a fost randul sefului statului sa provoace surpriza: Iliescu a declarat ca propunerea decalarii alegerilor si a organizarii celor parlamentare la inceputul anului 2005 ii apartine, fiind o idee “buna si fezabila”.
“In dialogul pe care l-am avut cu delegatia PSD am comentat chiar atunci, chiar eu am sugerat, comentand textul Constitutiei, ca putem sa realizam acest decalaj prin prevederile actualei Constitutii”, a afirmat presedintele Iliescu. Seful statului a avut vineri o discutie de aproape cinci ore cu liderii PSD.
Potrivit lui Iliescu, alegerile prezidentiale ar putea fi organizate cu doua luni inainte de terminarea mandatului actualului presedinte, respectiv in octombrie 2004, iar instalarea noului presedinte sa se faca dupa 1 ianuarie 2005.
Mandatul lui Iliescu se va incheia in decembrie 2004. Facand referire la prevederile actualei Constitutii, presedintele a aratat ca alegerile parlamentare ar putea fi organizate in martie 2005.
Unul din motivele decalarii alegerilor prezidentiale de cele parlamentare este ca anumite partide sa nu mai beneficieze de “rolul de locomotiva al unui candidat”, a explicat Iliescu.
“Candidatii la Presedintie sa concureze intre ei, iar pentru Parlament partidele cu candidatii proprii pentru Camerele Parlamentului, in conditiuni de alegeri decalate. Cred ca e bine, adica nu se mai interinfluenteaza reciproc, judeca oamenii pe fiecare in parte: candidatii pentru presedinte, pe de o parte, candidatii pentru Senat si pentru Camera, pe de alta parte”, a adaugat presedintele.
Ion Iliescu este de acord si cu propunerea PSD de prelungire a mandatului prezidential de la patru la cinci ani, considerand-o o idee “fezabila”.
In acelasi timp, seful statului s-a declarat si in favoarea introducerii votului uninominal la Senat, idee lansata tot de PSD, saptamana trecuta.
“Acum, dupa experienta acumulata in acesti ani, a aparut tot mai mult aceasta idee a nevoii experimentarii votului uninominal. Mi se pare ca aceasta idee, mai ales pentru Senat, este binevenita. Eu sper ca in dialogul pe care il vom avea cu celelalte partide sa ajungem la o concluzie comuna”, a mai spus Iliescu.
Explicatiile facute de seful statului au venit dupa anuntul facut luni seara, la Roma, de premierul Adrian Nastase. Prezent la Consiliul Internationalei Socialiste, primul ministru a declarat, ca alegerile prezidentiale vor avea loc la sfarsitul anului 2004, iar cele parlamentare ar putea avea loc la inceputul anului 2005. Ciclul electoral va fi deschis cu alegerile locale din iunie 2004.
Ce spune Constitutia
Separarea alegerilor prezidentiale de parlamentare este realizabila din punct de vedere juridic. Constitutia precizeaza ca alegerile pentru Camera Deputatilor si Senatului se pot desfasura in cel mult trei luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului. Cum mandatele actualilor deputati au fost validate la 15 decembrie iar ale senatorilor la 18 decembrie, este de asteptat ca alegerile sa aiba loc inainte de 15 martie 2005.
In cazul alegerilor prezidentiale Constitutia nu permite amanare, prevederile aratand ca mandatul sefului statului este de patru ani si se exercita de la data depunerii juramantului.
Indepand cu urmatoarea legislatura lucrurile vor fi deja clare. PSD are in vedere ca prin modificarea Constitutiei mandatul presedintelui sa fie prelungit la cinci ani, iar al parlamentarilor sa ramane de patru ani. In consecinta, dupa cum a explicat premierul, automat campaniile electorale si schimbarile ca atare ale sefului statului si ale Parlamentului nu vor avea loc in acelasi interval de timp.
Unii lideri PSD nu au evaluat consecintele
“Imi este greu sa fac in acest moment o evaluare. Nu ne-am pus problema daca prin decalarea alegerilor parlamentare de cele prezidentiale ar avea de pierdut sau de castigat PSD”, a declarat, Ziarului Financiar, liderul senatorilor PSD Ioan Solcanu.
Cea mai importanta consecinta a separarii celor doua scrutine, va fi aceea ca rezultatele alegerilor parlamentare vor fi mai aproape de adevar, din moment ce nu vor mai fi “ridicate” de candidatii la presedintie, adevarate “personalitati-locomotiva”, considera Solcanu.
Opozitia critica inconsecventa
UDMR, PNL, si PNtCD nu au nimic impotriva amanarii cu trei luni a alegerilor parlamentare. In PD, parerile sunt impartite. Liderii opozitiei au comentat insa, ieri, schimbarea opiniei primului-ministru, precum si multitudinea temelor lansate spre dezbatere in ultima vreme de Adrian Nastase si PSD. Este vorba despre anticipate, remaniere, vot uninominal, reducerea mandatelor parlamentare, prelungirea mandatului prezidential la cinci ani si iata, amanarea alegerilor parlamentare.
UDMR, nemultumit de diversele teme
Cel mai stabil partener al PSD, UDMR poate sa priveasca detasat aceasta problema intrucat are un electorat stabil iar candidatul la prezidentiale al Uniunii are sanse limitate. Cu alte cuvinte, o decizie in acest sens nu ar avea consecinte pentru UDMR.
Presedintele UDMR Marko Bela este insa nemultumit de faptul ca partidul de guvernamant si premierul Adrian Nastase prezinta diverse variante privind alegerile parlamentare si cele prezidentiale.
Presedintele UDMR sustine ideea decalarii alegerilor prezidentiale de cele parlamentare, dar nu intelege de ce ar trebui ca mandatul prezidential sa fie de cinci ani si nu de patru ani, cum este in prezent. “
PNL: O propunere conjuncturala
“De unde anul trecut, acelasi partid ne propunea alegeri anticipate, acum ne propune alegeri amanate. Este inacceptabil ca o asemenea problema de importanta majora pentru democratia Romaniei sa fie tratata cu neseriozitate de catre PSD”, a apreciat, pentru Ziarul Financiar, presedintele liberal Theodor Stolojan. Liderul formatiunii liberale considera ca inainte de a lansa asemenea propuneri, PSD trebuie sa aiba consultari cu partidele politice si sa incerce sa ajunga la un acord asupra sistemului electoral. Cu toate ca este de acord cu decalarea alegerilor parlamentare de cele prezidentiale, PNL nu poate accepta propunerile conjuncturale ale PSD, cu privire la amanarea parlamentarelor, a adaugat Stolojan.
PD, opinii diferite
Vicepresedintele PD Viorel Pana, a spus Ziarului Financiar, ca este de acord cu departajarea celor doua scrutine electorale, mai ales ca are acoperire juridica. Doua sunt explicatiile pe care liderul democrat le are in legatura aceasta noua tema lansata de prim-ministru. Pe de o parte, Viorel Pana considera ca “Adrian Nastase nu se putea declara invins nici in fata presedintelui Iliescu si nici in fata opozitiei, dupa esecul pe care l-a avut dupa discutia legata de anticipate”. Si, in consecinta, premierul a venit cu alte teme de dezbatere: votul uninominal, reducerea numarului de parlamentari si acum, decalarea prezidentialelor de parlamentare. O alta explicatie a vicepresedintelui PD este ca prin lansarea acestor teme de dezbatere, Nastase incearca sa faca agenda atat mass-media cat si partidelor de opozitie. “Este insa suspect si ma amuza ca premierul Adrian Nastase a transmis de la Roma asemenea mesaj”, a conchis Viorel Pana.
Spre deosebire de colegul sau, vicepresedintele Emil Boc a apreciat ca decalarea alegerilor parlamentare cu trei luni nu se justifica, iar modificarea Constitutiei in sensul stabililirii mandatului prezidential la cinci ani “nu este necesara”.
Argumentul lui Boc este de natura financiara. El a explicat ca decalarea alegerilor parlamentare ar presupune “costuri exorbitante”, ce ar putea ajunge pana la 700 de miliarde de lei.
PNtCD, o consecinta a conflictului din PSD
Propunerea separarii alegerilor parlamentare de prezidentiale este o consecinta a disputelor interne din interiorul actualei puteri, este de parere presedintele PNtCD Victor Ciorbea. “Ziua si tema politica. Probabil acesta este motto-ul liderilor actualei puteri si al gruparilor din interior”, a spus, Ciorbea, pentru Ziarul Financiar. Dincolo de aceasta remarca, liderul taranist este de acord cu decalarea alegerilor intrucat ar duce la consolidarea “firavei noastre democratii”.
Iliescu a discutat “amical” cu PSD pe tema coruptiei
Presedintele Ion Iliescu a declarat, ieri, ca la intalnirea de vineri cu liderii PSD a avut o discutie “amicala” cu reprezentantii partidului de guvernamant, neinregistrata sau stenografiata, in legatura cu coruptia. “Am vrut sa am o discutie de asta data out of order, deci in afara inregistrarii, mai amicala, in care am parasit pozitia de presedinte si cadrul oficial al discutiei presedinte-reprezentantii partidului de guvernamant, si am vrut o discutie mai intre noi, ca un fost presedinte al acestui partid, in care mi-am exprimat cateva pareri in legatura cu tema cea mai acuta a preocuparilor noaste: coruptia”, a afirmat presedintele Iliescu. El a apreciat ca aceasta discutie neinregistrata a fost mai eficienta. Seful statului a respins, pe de alta parte, afirmatiile potrivit carora ar fi facut, in intalnirea cu delegatia PSD, nominalizari ale unor persoane corupte din partidul de guvernamant. “Eu nu am facut nici un fel de nominalizari. Eu m-am referit la principiu si la nevoia ca partidul de guvernamant sa dea primul semnal de actiune de curatare a propriilor randuri si de inlaturare a celor care sunt implicati in activitati care nu sunt conforme cu legea si pot sa dea o imagine proasta pentru partid”, a precizat Iliescu. Seful statului a mai spus ca nu s-a discutat despre o remaniere guvernamentala.
Politică
Ideea decalarii alegerilor a fost emanata de Cotroceni
Dupa ce, luni, la Roma, premierul a surprins lumea politica anuntand ca PSD doreste in loc de anticipate o decalare a alegerilor prezidentiale de cele parlamentare, ieri a fost randul sefului statului sa provoace surpriza: Iliescu a declarat ca propunerea decalarii alegerilor si a organizarii celor parlamentare la inceputul anului 2005 ii apartine, fiind o idee "buna si fezabila"