Gianluca Bocchi, Mauro Ceruti
Una și multiplă. Să regândim Europa
Editura Curtea veche
Traducere din limba italiană de Cornelia Dumitru. Colecția transdisciplinară „Știință, Spiritualitate, Societate“.
„Chiar și în timpuri destul de recente, Europa a trăit conflicte generate de dificultatea de a divide imparțial între entități politice opuse în teritorii locuite de un amestec intextricabil de populații.(…) S-ar părea că popoarelor antrenate direct sau indirect în aceste dispute interminabile li se înfățișează aceeași alternativă pe care, într-un trecut mai mult sau mai puțin recent, au avut-o de înfruntat toate popoarele europene: să mizeze pe naționalism și fundamentalism ori să își pună identitățile în valoare în contexte mai ample. Exemplul Uniunii Europene dovedește posibilitatea — nu spunem facilitatea — de a alege și consolida această a doua cale.” Gianluca Bocchi, Mauro Ceruti
Gianluca Bocchi este profesor de filosofia științei la Universitatea din Bergamo. Este autorul unui număr mare de eseuri, articole, conferințe, cărți. A publicat, între altele, L’Europa nell’era planetaria (în colaborare cu E. Morin, 1991), Le radici prime dell’Europa (cu Mauro Ceruti, 2001), La filosofia della cura. La cura responsabile (2012) și Cervello anarchico, la cura responsabile (2012).
Mauro Ceruti este profesor de filosofia științei la Universitatea din Bergamo și politician. Membru al Comitetului Național pentru Bioetică, a efectuat cercetări în cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației de la Geneva fondată de Jean Piaget și la Centrul de Cercetări Transdisciplinare de la Paris, (CETSAP), condus de Edgar Morin. A publicat multe lucrări, unele fiind traduse în mai multe limbi. Câteva titluri: Il vincolo e la possibilità (1986), La danza che crea. Evoluzione e cognizione nell’epistemologia genetica (1989), Evoluzione senza fondamenti (1995).