“A reply to the arrogance of reality, the arrogance of life”, este “replica” lui Mario Biagini, într-un dialog cu studenții de la Yale, despre arta contemporană.
Performance-uladus la Teatrul “Odeon”*) (în Festivalul internațional al artelor spectacolului muzical, “Viața e frumoasă”, la începutul lunii noiembrie, în București) de italienii de la “Workcenter of Jerzy Grotowski and Thomas Richards” din Pontedera, departe de a fi doar un spectacol-lectură, o “interpretare” a versurilor lui Allen Ginsberg, pe ritmuri sud-americane și afro-haitiene, este o demonstrație (high) tehnică de artă teatrală.
În “descendența” și ducând mai departe opera de cercetare a maestrului Grotowski, în institutul de artă teatrală ce îi poartă numele, acești tineri re-formatori ai teatrului contemporan, de naționalități diferite, au fost învățați să trăiască, scenic, la cote maxime, prin depășirea limitelor “interpretării” și recuperarea unei mecanici corporale ce se revendică de la formele originare ale spectacolului. În practica teatrală contemporană, numele polonezului Jerzy Grotowski stă alături de alte nume celebre, precum Antonin Artaud, Stanislavski, Brecht, Peter Brook (avangarda anilor 60), teoreticieni și regizori ce au reconfigurat teatrul contemporan, i-au resuscitat teatralitatea, prin disjunție de la formula “epică” a spectacolului tradițional – refuzul formalismului și ruperea convenției scenice imitative, corporalitatea plastică, expresivitatea discursului scenic, explozia semantică, “antiteatrul” (Ionesco) prin stoparea proliferării “trivialității teatrului realist” sau “burghez, simplist”, și recuperarea modelelor recurente (sau arhetipurilor) teatralității.
Teoretician al mobilității (exterioare și interioare, de cultivare a sinelui), Grotowski a inventat și aplicat, în teatrul său laborator, conceptul “teatru sărac“: o estetică austeră, fără ornamente (scenografia, costumele sunt văzute ca “extra elemente”), fără fast, a corporalității expresive, un spectacol ce îmbină textul cu acte rituale, dorind stabilirea unei comunicări “live” cu spectatorii (metateatrul) și tensionarea acțiunii, prin concentrare și tehnică desăvârșită a actorilor în lucrul cu emoțiile personale.
Modernitatea operei teatrale susține demitizarea dramaturgului-autor al unei versiuni finite a textului. Pentru Grotowski, textul nu este primordial, nu este un semnificant singular. Cuvintele potențează mesajul, dar rolul regizorului nu e să argumenteze (scenic) textul unui autor.
“I Am America” nu a fost, de fapt, o exemplificare a ceea ce se numește, fals, teatru experimental. De altfel, pe afiș se preciza, “în spectacol sunt folosite poezii de Allen Ginsberg”, deci nu era un colaj, nu asistam la o “versificare”. Numele lui Allen Ginsberg ar fi putut indica teme-afiș sau o exhibare a vreunui activism social violent. Jocul actorilor nu a mimat neapărat conflictul din versurile americanului beatnic. Un acord fin între text și interpretare, actori carismatici, cu o energie incredibilă, și un ritm egal al spunerii, pe parcursul celor 80 de minute fără pauză de respirație, au jucat, nu “s-au jucat”, nu s-au complăcut. Au exteriorizat firesc, și “au folosit” versurile conform personalității lor, așa cred, și așa le-ar fi impus Grotowski…
O senzație de natural, netrucat și simplitate lucrată intens.
Poezii din spectacol : “AMERICA”, “LOVE POEM ON THEME BY WHITMAN”, “NIGHT GLEAM”, “PSALM III”, “KADDISH”, “PENTAGON EXORCISM”, ” STOTRAS OF KALI DESTROYER OF ILLUSIONS”, “GOSPEL NOBLE TRUTHS”, “LYSERGIC ACID”, “UNDERSTAND THAT IS A DREAM”, “THE CHANGE: KYOTO-TOKYO EXPRESS”
“Listen – a crowd inhabits this street. Among them there’s one – a poet – who seems to see me and recognize me.
He triggers the passing strangers into joy, lamentation, a call to the century for the illumination of America – that’s what he calls me, America – vaster than a single nation.
And a parade of visions flows out in speech and song.
I call to these strangers to help me with my memory, but they don’t want to save me – instead, they slap me in the face with their complaints.
But I am America and I will manifest my terrifying aspect, hidden within us all, but always there – a WE.
What do WE do now, then? Is it just US against THEM? Or is there another way?
Here we are, at the dawn of a new day, at the joyful burial of our afflictions.
Now I remember, and yes, I will offer you my prophecy of the impending tomorrow”.
“Ascultă – mulți locuiesc pe această stradă. Printre ei, un poet care se pare că mă vede și mă recunoaște. /Provoacă trecătorii necunoscuți la bucurie, la lamentare, o chemare către secolul iluminării Americii, așa îmi spune, America, mai mare decât o singură națiune. /Și o paradă de viziuni se varsă în discursuri și cântece./ Îi chem pe acești necunoscuți să mă ajute să-mi amintesc, dar nu vor să mă salveze și, în schimb, îmi trântesc în față plângerile lor./ Dar eu sunt America și îmi voi manifesta latura terifiantă, ascunsă în noi toți, dar întotdeauna acolo, un NOI./ Ce vom face NOI acum? Suntem doar NOI împotriva LOR? Sau există o altă cale?/ Suntem aici, în zorii unei noi zile, la minunata înmormântare a propriilor noastre chinuri./ Acum îmi amintesc, și da, îți voi oferi profeția mea despre acel mâine iminent”. (Allen Ginsberg)
Regizorul Mario Biagini mărturisește că apocalipticul visceral din poemele lui Ginsberg l-a provocat în producerea acestui performance…
*) “I Am America”- Workcenter of Jerzy Grotowski and Thomas Richards, Italia. Performance. Pe versuri de Allen Ginsberg. Produs de Fundația “Pontedera Teatro”. Regia: Mario Biagini. Cu: Davide Curzio, Julia Ulehla, Chrystèle Saint-Louis Augustin, Cinzia Cigna, Timothy Hopfner, Marina Gregory, Agnieszka Kazimierska, Alejandro Tomás Rodriguez. Sala “Studio” a Teatrului Odeon
