Cristian Vasile
Politicile culturale comuniste în timpul regimului Gheorghiu-Dej
Editura Humanitas
Aparatul cultural românesc din timpul regimului Gheorghiu-Dej, alcătuit dintr-o pletoră de direcții, servicii, comisii, comitete, consilii, toate în structura guvernului, execută cu obediență indicațiile trasate de sus în jos de o liotă de inspectori, instructori, șefi de sector din structura Secției de Agitație și Propagandă a Comitetului Central. În acest hățiș birocratic și ideologic, care își schimbă mereu organigrama și așa complicată, se decid în cele mai mici detalii aspectele vieții culturale și artistice din Republica Populară Română: tiraje, repertorii, cifre de școlarizare, sancțiuni, recompense, onorarii, călătorii de documentare, prelucrări ideologice etc. După multe zeci de ani, în acest labirint birocratic și ideologic nu oricui îi este dat să intre, ci doar unui cercetător curajos, tenace și având exercițiul certificat al investigației și al analizei istorice. Acest cercetător este Cristian Vasile. “Cu aceeași minuțiozitate critică și cu același respect plin de discernământ pentru documente, devedite și în cărțile sale anterioare, Cristian Vasile explorează viața culturală din România anilor ’50 și ’60, un mediu aflat sub presiunile covârșitoare ale ideologicului, oscilând între cedare, ambiguitate și – mai rar – rezistență. Parcursul autonom al lui Gheorghiu-Dej et co. după 1960 se reflectă și asupra politicilor culturale. Dar este vorba de fapt despre o evoluție spre stalinismul național, nu către destalinizare. În realitate, viața artistică și intelectuală nu cunoaște o adevărată liberalizare, iar destalinizarea veritabilă se amână, fiind blocată în universul imposturii, al iluziilor și al ficțiunilor patriotarde.” (Vladimir Tismăneanu)
Antonio Momoc
Capcanele politice ale sociologiei interbelice
Școala gustiană între carlism și legionarism
Editura Curtea veche
Prefață de Zoltan Rostas. “De ce consider acest volum un act editorial important? Pentru că nu urmează logica modei culturale actuale – exaltarea virtuților multilaterale ale interbelicului. Pentru că abordează dimensiunea politică a Școlii Sociologice de la București conduse de Dimitrie Gusti, demers încercat accidental, dar mai ales ideologizat în perioada ante- și postdecembristă de experții institutelor academice. S-a vorbit foarte mult despre reformismul lui Dimitrie Gusti, mai puțin de strânsele sale legături cu Regele Carol al II-lea. Importanța volumului depășește valoarea sa intrinsecă prin faptul că analizează nu o formațiune politică, nu o clasă socială, ci dimensiunea politică a vieții unui grup intelectual. El ar putea contribui la a explica de ce preluarea modelului interbelic în epoca postdecembristă a constituit o greșeală de proporții a elitei anilor ’90, în cazul căreia doar superficialitatea cunoașterii istorice a fost mai mare decât naivitatea evidentă. Această elită nu a fost conștientă de multiplele capcane pe care le ascunde modelul interbelic. Volumul lui Antonio Momoc este încă o dovadă că se poate scrie altfel despre interbelic, și mai mult decât atât, că tânăra generație de cercetători se debarasează de mitizare, nu prin manifeste, ci prin lucrări la obiect.” – Zoltán Rostás. Antonio Momoc s-a născut în București în 1978. După Revoluție a urmat liceul “Iulia Hasdeu” – secția filologie-istorie. În perioada 1996-2000 a studiat la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București, unde a absolvit și masterul în științele comunicării. În ultimii doi ani de Jurnalism a frecventat simultan cursurile Facultății de Științe Politice ale aceleiași Universități. Din 2002 are o licență în Științe politice. Din 2005 are un master în Științe politice la Școala Națională de Științe Politice și Administrative. A susținut în 2008, la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, teza de doctorat “O istorie politică a Școlii Sociologie de la București”.