Investitorii care au subscris în urmă cu circa o lună de zile în
cadrul ofertei de listare a fondul de investiții iFond, care
investește jumătate din bani în acțiuni ale Fondului Proprietatea,
și-au putut vinde titlurile ieri, în prima zi de tranzacționare, cu
un profit de 9% până la 17%, cotația urcând la un moment dat până
la 236 de lei față de un preț de 202 plătit în ofertă.
iFond este una dintre puținele listări de pe Bursă din ultimii trei
ani care a adus câștiguri pentru investitori, majoritatea
cotându-se în prima zi de tranzacționare la un preț sub cel plătit
în ofertele de listare.
“Dacă acum o lună și ceva de zile erau mai multe riscuri legate de
iFond din cauza expunerii pe acțiunile Fondului Proprietatea,
acestea s-au diminuat între timp. Atunci era doar o perspectivă
instalarea lui Franklin Templeton la administrarea fondului. Era o
incertitudine acordarea de dividende de către fond, astăzi este o
certitudine”, spune Adrian Lupșan, directorul general adjunct al
Intercapital Invest.
Intercapital este cea mai activă firmă de brokeraj din punctul de
vedere al listărilor, realizând ultimele trei oferte inițiale și
listarea Bursei de Valori (BVB) pe propria platformă, ceilalți
emitenți aduși pe piață fiind fondul închis OTP Green Energy (GRE)
și anul trecut fondul cu capital garantat OTP WiseRo (WRO).
SIF Moldova are 20% din titlurile iFond.
Burse - Fonduri mutuale
iFond a intrat pe Bursă cu câștig de 13%
Investitorii care au subscris în urmă cu circa o lună de zile în cadrul ofertei de listare a fondul de investiții iFond, care investește jumătate din bani în acțiuni ale Fondului Proprietatea, și-au putut vinde titlurile ieri, în prima zi de tranzacționare, cu un profit de 9% până la 17%, cotația urcând la un moment dat până la 236 de lei față de un preț de 202 plătit în ofertă.