Foarte puține pete de culoare și cu atât mai puține dintre
cele orbitor de strălucitoare au existat în România ceaușistă a
Epocii de Aur. Chiar și în anii 70, atunci când cultul
personalității nu ajunsese încă la cote aberante, iar salamul cu
soia și cafeaua nechezol nu deveniseră atotprezente în casele
românilor
Aceste incredibile sclipiri s-au numit Ilie Năstase și Nadia
Comăneci. Datorită lor românii de acasă s-au putut bucura cu
adevărat și au avut un motiv real, palpabil de a fi mândri, iar
datorită lui Ilie și Nadiei occidentalii și americanii de rând au
aflat că pe lumea asta există o țară, undeva în estul Europei, din
păcate socialistă, pe nume România.
Imaginile lui Ilie și a Nadiei au fost poate singurele
acceptate de Occident ca “marfă de propagandă la export” a
regimului comunist al lui Ceaușescu, ele rămânând în continuare
cele mai credibile, apreciate și nealterate branduri ale României
postdecembriste.
Ilie Năstase (născut pe 19 iulie 1946 în
București) a fost
numărul 1 al tenisului mondial de două ori, în
1972 și
1973 și a câștigat la simplu (ex. US Open în 1972, French Open în
1973)
și la dublu (ex. Wimbledon în 1973, French Open în
1970
și US Open în 1975,
Masters-ul în 1971, 1972, 1973 și 1975) cam tot ce se putea câștiga
drept turneu de Mare Șlem la acea dată. Tot legendare au rămas și
la fel de glorioasele sale mari înfrângeri: la Wimbledon de două
ori, în 1972 vs.
Stan Smith și în 1976 vs. Björn Borg sau
cea din fața lui Stan Smith în cea de-a treia finală de Cupă Davis
de la București din 1972. Într-o perioadă în care tenisul încetase
să mai fie jocul aristocratic al gentlemanilor, devenind o
industrie globală, Ilie Năstase, copilul teribil, “talentat,
impetuos și rebel incurabil” din Carpați uimea pe toată lumea nu
doar cu incredibilele sale lovituri, dar și cu glumele și
năzbâtiile sale din arenă, total opuse rigidității sistemului din
care provenea. Afirmându-se pe plan internațional ca mare vedetă
sportivă la sfârșitul anilor 60, de relativă liberalizare a vieții
din România socialistă, în baza unei înțelegeri de liberă
circulație și câștig în valută contra participării fără plată la
meciurile de Cupă Davies, Ilie s-a bucurat de șansa unei
incredibile libertăți, regimul ceaușist trebuind să se mulțumească
cu faptul că marele tenisman, care avea acces în cele mai selecte
și exclusiviste cercuri ale lumii, a constinuat să accepte să fie
un ofițer (pletos) al armatei române și nu a cerut azil politic și
reîntregirea familiei. Propaganda ceaușistă nu a putut să atribuie
“politicii înțelepte a partidului în domeniul sportului, personal a
tovarășului Nicolae Ceaușescu”, meritele uriașului succes al lui
Ilie Năstase nici pe plan intern (ar fi lipsit orice urmă de
credeibilitate și ar fi atras, probabil, stabilirea definitivă în
Occident a lui Ilie, care oricum fusese însurat cu o franțuzoaică
și apoi cu o americancă) și cu atât mai puțin în străinătate, unde
ar fi stârnit o imensă ilaritate. Cu toate acestea, Ilie Năstase și
Nadia Comăneci au fost printre foarte puținii sportivi
români-vedete (o altă excepție a fost Iolanda Balaș) a căror
fotografie a fost tipărită pe cărți poștale în anii 80. De altfel,
celălalt subiect sportiv care a mai fost exploatat de propaganda
ceaușistă pentru anestezierea românilor a fost victoria echipei de
fotbal Steaua în mai 1986 la Sevilla, atunci când a câștigat Cupa
Campionilor Europeni, fotbaliștii dipuși în formație standard
beneficiind și ei de o fotografie format carte poștală color,
editată de club, cu semnăturile olografe pe verso.
Așa cum “Nasty” a dat un suflu nou tenisului mondial,
Nadia Comăneci (născută la 12 noiembrie 1961 în orașul Onești, jud.
Bacău) a dat o nouă dimensiune gimnasticii mondiale, aceea de 10
absolut, perfecțiune de neatins până la Jocurile Olimpice de la
Montreal din 1976. “Zeița de la Montreal” a câștigat de-a lungul
carierei sale cinci medalii olimpice de
aur și este considerată a fi una dintre cele mai bune sportive ale
secolului XX și una
dintre cele mai bune gimnaste ale lumii, fiind primul sportiv român
inclus în memorialul
International Gymnastics Hall of Fame. A fost o perioadă în
care nenumărate mămici americane și canadiene și-au botezat
nou-născutele cu numele gimnastei românce de doar 15 ani. Nadia nu
a avut același șansă a libertății de mișcare de care a beneficiat
Ilie Năstase, viața și cariera ei fiind confiscată și controlată cu
brutalitate de către regimul ceaușist, devenind un fel de “trofeu”
personal în panoplia propagandistică a acestuia: marii sportive ce
avea doar 20 de ani și era invitată și onorată pretutindeni în lume
i se interziseseră ieșirile din țară, fusese mutată la București și
era supravegheată permanent de Securitate. În același timp,
succesele fulminante ale Nadiei la Jocurile olimpice de la Montreal
în 1976 sau de la Moscova din 1980, la competițiile europene sau
mondiale de la Praga în 1977 (de unde echipa României a fost
retrasă din ordinul lui Ceaușescu), Strasbourg în 1978, Fort Worth
și Copenhaga în 1979, bucuria, emoțiile sau supărarea imensă create
de erorile voite de arbitraj (privite ca expresia unei confruntări
directe româno-sovietice) au fost trăite cu mare intensitate de
românii aflați sub o din ce în ce mai mare apăsare propagandistică
și frustrare materială caracteristice în a doua parte a Epocii de
Aur. Fuga în Occident și cererea de azil politic în Statele Unite
în noiembrie 1989 a Nadiei, care era un simbol național recunoscut
de toată lumea, a produs un puternic cutremur politic la București,
care a afectat direct familia dictatorială și a ținut pagina întâi
a presei mondiale, sosirea ei pe aeroporul din New York fiind
subiectul unui breaking news pe CNN.
Chiar și în anii 90, brandurile internaționale Ilie Năstase și
Nadia Comăneci au continuat să fie atât de universal și puternic
apreciate, încât nu a lipsit tentația de a fi exploatate politic pe
plan local, campionii acestor tentative fiind liderii PSDR-ului
(ulterior PSD). Ilie Năstase a fost păcălit de bună credință să
candideze în 1996 la Primăria Capitalei din partea acestui partid,
dar s-a trezit rapid: “O dată am fost tâmpit, mi-a ajuns. (…) În
sport, ori cîștigi, ori pierzi. Acolo trebuia să minți mai mult,
trebuia să faci concesii, nu era ce simțeam eu că vreau să fac.
N-aveam ce căuta pe-acolo”. Nadia, care și ea, la fel ca Ilie, a
rămas profund și sincer atașată României, a acceptat să se cunune
cu Bart Conner la București, în anul alegerilor generale și
prezidențiale din 1996, având ca nași familia fruntașului PSD-ist
Adrian Năstase, deoarece primul vizat, liber-cugetătorul președinte
Ion Iliescu din acea vreme, nu fusese căsătorit religios. Ulterior,
cei doi mari sportivi, alături de la fel de respectabilul Gheorghe
Hagi, au devenit prin contract imaginea BRD pe o multitudine de
vectori promoționali (afișe, postere, calendare, clipuri, etc.) și
au participat la diverse activități de promovare a imaginii
României în străinătate.
CALIN HENTEA (n. 2 mai 1958), inginer politehnist (1983) și
doctor (Magna cum Laude) în științe militare, a fost ofițer în
cadrul M.Ap.N. (1986-2008), lucrând ca jurnalist militar de
televiziune si presă scrisă și apoi ca ofițer specialist în
operații psihologice în cadrul NATO. A efectuat misiuni NATO în
Kosovo și Afganistan. A publicat mai multe volume despre
propagandă, război mediatic și istorie militară în România și
Statele Unite. Din 2008 este colaborator al “Ziarului de Duminică”
și revistei “Flacăra”.