Unul din consilierii ministrului de finanțe, Cosmin Marinescu, a scris în Ziarul Financiar o opinie la începutul acestui an în care propunea, ca simplificare pentru taxarea din România, înlocuirea impozitului pe profit cu un impozit pe cifra de afaceri a firmelor.
Iată că Ministerul de Finanțe condus de Daniel Chițoiu și Liviu Voinea a găsit soluții pentru suplimentarea veniturilor bugetare exact în această direcție. În ianuarie 2013 a născocit un impozit suplimentar pe cifra de afaceri a companiilor care folosesc resurse minerale (0,5% din cifra de afaceri), iar în această săptămână a propus pentru bugetul din 2014 o taxă suplimentară pe vânzarea de carburanți, care în esență nu este decât o taxă generalizată pe cifra de afaceri a companiilor care comercializează benzină și motorină în România.
Simplificarea mult cerută de către antreprenori în ceea ce privește fiscalizarea funcționează, dar într-un singur sens: Finanțele știu că cel mai ușor este să iei mai mult de la cei care deja plătesc. Problema nu mai e de justificare sau de rațiune a unei noi taxe, ci numai de denumire. Cum să o numim, acciză, taxă specială, impozit suplimentar? Hai să-i spunem „acciză“, o fi spus vreun funcționar din Finanțe când a fost întrebat, că tot sună mai sofisticat și ca să nu fie așa, o taxă ca oricare alta.
ZF a calculat și rezultă că cei șapte eurocenți (32 de bani) pe litrul de benzină și motorină suplimentari înseamnă venituri extrase din economie de aproape 500 de milioane de euro, adică exact cât ar încasa statul dacă ar majora mâine TVA de la 24% la 25%. Și, oricum, prețul benzinei se duce în toate prețurile din România, deci comparația ține. Finanțele încasează din TVA 11 miliarde de euro pe an, deci fiecare punct de TVA înseamnă circa 500 de milioane de euro în plus.
Toți spun, și pe bună dreptate, că această nouă taxă marchează neputința guvernului de a mai micșora evaziunea fiscală și de a folosi fondurile europene pentru infrastructură. Însă ce frapează este de ce FMI și-a dat avizul pe o astfel de taxă nouă care va crește și mai mult povara fiscală în anul următor, în condițiile în care România ar fi avut nevoie de o reducere a fiscalității pentru eliberare de resurse într-o economie vlăguită după cinci ani de criză.
De fapt, de cinci ani, dansăm împreună cu FMI același vals – un pas înainte, doi înapoi – de pe urma căruia ne alegem iar și iar cu alte taxe pentru că veniturile estimate împreună cu oficialii de la Washington niciodată nu se potrivesc cu ceea ce se întâmplă în anul execuției bugetare.
Așa că, ce-o fi spus FMI? Ia mai bine introduceți voi de pe acum o nouă taxă, ca să ne asigurăm că nu va trebui să o facem în cursul anului viitor.
Dar și fără FMI poți adăuga taxe așa cum a făcut guvernul Ponta în 2013. Așa că ce folos avem până la urmă? Concluzia situației este că pur și simplu FMI se asigură că rambursarea împrumutului se va face din majorarea taxelor, așa cum a spus de altfel unul din cei mai experimentați economiști din România, Ilie Șerbănescu, încă din 2009, imediat după semnarea acordului de 20 de miliarde cu FMI, cât jumătate din bugetul în curs al României din acel an: ne așteaptă ani grei, cu taxe noi.
România se află în acest moment în top cinci țări debitoare la FMI și, iată, unii dintre cei mai mari creditori ai noștri se asigură că are de unde să primească banii datorați.
Să nu poți să înapoiezi banii pe care i-ai împrumutat din anvelopa fiscală existentă și să inventezi noi și noi taxe în fiecare an pentru a acoperi un nivel al cheltuielilor și așa aflat la doar 33-34% din PIB, cel mai jos din Uniunea Europeană, este neputință cu girul FMI.
Uimește și lipsa totală de fermitate a părții române în ceea ce privește majorarea redevențelor. S-a tot vorbit ani de zile de vânzarea pe un preț de nimic a Petromului (600 de milioane de euro pentru o treime dintr-o companie care azi valorează aproape șase miliarde de euro, și încă este o companie subevaluată de lipsa de lichidatate a bursei locale și pachetul foarte mic de acțiuni aflat la tranzacționare), dar când vine momentul zero al posibilității renegocierii redevențelor, noi acceptăm ca acestea să rămână la același nivel la petrol și gaze, eventualele majorări urmând să se aplice doar celorlalte resurse minerale. Dar care celelalte? În 2012, statul a încasat redevențe în total de 315 milioane de euro, din care 267 mil.euro sunt redevențe încasate pe baza legii petrolului. Ce să strângi din majorarea cu 25% de la restul resurselor?
Și cu acest acord al FMI privind bugetul pe 2014, România rămâne prinsă în chingile unei înțelegeri din care nici măcar viitorul nu se arată mai bun. Ni se vinde o eventuală reducere a contribuțiilor sociale din iulie 2014 în condițiile în care pensiile au deja un deficit de 3 miliarde de euro pe an. Cine să o creadă?
Dar atâta ni se spune că noi nu suntem în stare să ne administrăm țara și trebuie să vină străinii să o facă, încât vin și întreb, dacă nu știți să o faceți decât prin noi taxe, atunci să vă dați la o parte, că impozite și accize știe toată lumea să născocească.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 06.11.2013