Imaginea “stralucitoare” a relatiilor dintre Rusia si Uniunea Europeana si Rusia si Statele Unite, afisata cu ocazia aniversarii de la Sankt Petersburg, nu corespunde cu continutul acestor relatii, afirma presa rusa de ieri, citata de AFP. In ceea ce priveste relatiile dintre Rusia si Europa, “contrastul dintre obiective – dublarea livrarilor de carburanti rusesti, crearea unui spatiu economic comun, eliminarea vizelor – si rezultate este frapant”, afirma cotidianul Vremia Novostei. “Declaratiile sunt frumoase, dar in viata de zi cu zi deceptia si iritarea reciproca sunt in crestere”, adauga ziarul. “Europenii au convenit asupra importantei problemei, dar au refuzat sa faca propuneri concrete”, scrie, la randul sau, cotidianul economic Vedomosti. Ziarul de opozitie Nezavisimaia Gazeta subliniaza si el absenta unor progrese “vizibile” la summitul Rusia-UE. “Portile Europei sunt inchise si exista un zid Schengen, asa cum a spus Putin. Problema eliminarii vizelor a fost formulata intr-un mod foarte vag in comunicatul comun”, apreciaza ziarul citat. Majoritatea publicatiilor ruse au subliniat insa imbunatatirea relatiilor ruso-americane, chiar daca Moscova nu se poate astepta la un profit imediat. “Relatiile ruso-americane sunt clare si simple. Liderii s-au privit in ochi, iar intelegerea a fost restabilita”, scrie Vremia Novostei. “Putin si Bush au plecat de la Sankt Petersburg ca si cum nu ar fi existat o criza irakiana. Aceasta apropiere spectaculoasa contrasteaza cu restabilirea dificila a relatiilor Washingtonului cu Parisul si Berlinul”, comenteaza Vedomosti. Mediafax