Imaginea si brandul

De fiecare data cand vine vorba despre imaginea romanilor si a tarii lor, nu pot sa nu ma gandesc la insemnarile lui Del Chiaro care, in jurul lui 1700, scria ca nu intelege de ce femeile romance isi spala copiii aproape in fiecare zi. Mai scria ca in casele boierilor si ale taranilor se atarna buchete de busuioc si flori frumos mirositoare, asa incat casele lor sunt mereu curate si placute. Asta nota un occidental ca semn al surprinderii sale in fata unei realitati neasteptate. De ce era realitatea romaneasca surprinzatoare? Pentru ca nu-si inchipuia ca pot exista, in afara lumii occidentale, zone de civilizatie? Sau pentru ca auzise tot felul de zvonuri privind barbaria schismaticilor de romani? Sau pentru ca in drumul sau pana in Valahia intalnise destula mizerie si promiscuitate, incat nu mai avea nici o speranta de a reintalni lumea civilizata? Ori, ceea ce e mai de crezut, lumea occidentala, la acea vreme, nu se prea spala? Ultima varianta mi se pare cea mai credibila. Oricum, astazi, starea de lucruri nu mai este aceeasi. Dar nu despre asta as vrea sa scriu cateva cuvinte, desi, explicarea invaziei murdariei in aceasta parte a Europei ar merita un tratat serios.
Problema “imaginii” s-a nascut in perioada domniei lui Napoleon Bonaparte, primul sef de stat care si-a dat seama ca sunt situatii in care un articol de ziar poate face cat o batalie. De aceea a si introdus cenzura inaintea bunului de tipar. Pana la el, publicatiile erau interzise dupa aparitie. De la el, textele incriminate nu aveau voie sa fie tiparite. Napoleon stia ce inseamna propaganda. Dupa cum stia ce inseamna promisiunile pentru oameni, ca uneori ele sunt mai pretuite decat realitatile. De aceea a si inventat pensiile pentru ofiteri. “Imaginea” nu este decat un produs ideologic si este rezultatul unei vointe politice. Dar asta nu inseamna ca respectiva imagine va fi preluata ca atare. La preluare intervin memoria istorica si propria ideologie. Imaginea unei tari, a unui popor nu este identica in toate tarile, la toate popoarele. Nu este identica, dar asta nu inseamna ca nu exista lucruri comune care, de cele mai multe ori, sunt chiar locurile comune. Imaginea corectitudinii, tenacitatii si seriozitatii germane nu a putut fi umbrita nici macar de grotesca, semidocta si inspaimantatoarea perioada nazista. Poate pentru ca acolo si atunci pana si crimele erau savarsite constiincios, fara a obosi si pana la capat. Imaginea tenacitatii germane a oferit-o chiar Hitler, care dupa ce a ajuns la putere pe calea alegerilor democratice, nu s-a multumit cu ceea ce i-a dat poporul german, ci si-a dorit implinirea propriului sau plan de a stapani asupra acestuia, a cerut alegeri anticipate. Nu a reusit, a continuat – a dizolvat Parlamentul si n-a mai facut niciodata alegeri. Iar intre timp si-a lichidat toti aliatii politici. Daca intrarea in dezastru s-a realizat facand apel la caracteristicile amintite, iesirea din dezastru s-a realizat apeland la aceleasi caracteristici ale poporului german.
Daca vom trece in revista istoria moderna si contemporana a altor popoare europene, vom constata ca trasaturile esentiale, retinute de istorie si de memoria colectiva a altor popoare au fost acelea care au dat si dimensiunile binelui si dimensiunile raului petrecut in viata acestora. Despre romani circula o imagine destul de contradictorie si stufoasa: noi credem ca nu suntem buni si ospitalieri, altii ne cred naivi si creduli, noi spunem ca suntem inteligenti si inventivi, altii sunt convinsi ca suntem prea inteligenti, cat mai cu seama descurcareti (e un cuvant care inlocuieste pe “smecher”), noi credem ca suntem gospodari si rabdatori, altii ne spun ca suntem nechibzuiti si ca “nu facem explozie”, o caracteristica a mamaligii. Insiruirea poate continua. Ea nu este decat o colectie de banalitati sau de locuri comune – ambele fiind la fel de importante in fata unei judecati istorice. Din acest motiv nu prea avem cum sa “exportam” o imagine. Cred ca ar fi mai folositor sa o importam, asa cum am importat mai toate institutiile.
Cu brandul este altceva, el este efectiv un produs de recunoastere care, prin repetare, prin prezentare insistenta poate crea reflexe. Conteaza ce vrem. Dar oare stim ce vrem? Stim cum suntem? Stim cum vrem sa devenim? Ma tem ca nu. Din aceasta nestiinta a si iesit un proiect de brand – fabulospirit. Adica – desteptii care te duc cu vorba. Destul de adevarat, as zice. Altfel n-ar fi meritat un sac de bani pusi in contul unei firme care nu exista. Sau poate nu sunt decat fabulatii pline de spirit?