Un centru de cercetare american, ISIS, a postat online imagini suprinse de satelit care confirmă, potrivit acestuia, suspiciunile privind activitățile nucleare ale Siriei și intenția acesteia de a ascunde o instalație suspectă care ar putea avea legătură cu un reactor bombardat de Israel în 2007.

Fotografiile, care pot fi văzute începând de miercuri pe pagina de Internet a acestui organism specializat în proliferarea nucleară, au fost realizate imediat după o cerere de inspecție a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), în mai 2008, relatează AFP.

Joi seara, președinția Comisiei pentru Afaceri Externe din Camera Reprezentanților, Ileana Ros-Lehtinen, s-a declarat “profund îngrijorată” în urma publicării fotografiilor prin satelit.

“Distrugerea în 2007 de către Israel a unei posibile uzine de îmbogățire a uraniului în Siria a pus capăt amenințării imediate, dar noi indicii arată că regimul nu a renunțat încă la ambițiile sale nucleare”, a declarat Ros-Lehtinen, care i-a cerut președintelui Barack Obama să intensifice presiunile asupra Damascului prin intermediul unor sancțiuni. Citiți mai mult despre imaginile din satelit cu o posibilă instalație nucleară în Siria pe www.mediafax.ro