Romania ocupa locul 45 intr-un top mondial al competitivitatii, in scadere cu un loc fata de 2007, plasandu-se in urma a 21 de state din Uniunea Europeana, informeaza Mediafax citand un raport al Institutului International pentru Managementul Dezvoltarii (IMD) din Elvetia care analizeaza 55 de tari.
Punctajul obtinut de Romania a fost de 47,54% din competitivitatea SUA, considerata nivelul de referinta, se arata in raport.
Statele Unite se mentin pe prima pozitie, urmate indeaproape de Singapore si Hong Kong, cu punctaje de 99,33%, respectiv 94,964%.
Dintre statele membre ale UE, cel mai bun punctaj a fost obtinut de Luxemburg, stat situat pe locul cinci, urmat de Danemarca, care ocupa pozitia a sasea.