Străinii sunt cei mai afectați de șomaj în Spania, visele lor din perioada de creștere economică fiind zdrobite de criza financiară actuală, comentează AFP, într-un reportaj realizat într-o suburbie a Madridului, unde imigranții, între care și români, reprezintă un sfert din populație.
La Torrejon de Ardoz, în apropiere de Madrid, nimic nu mai este ca înainte. Această suburbie model a știut să integreze mii de imigranți veniți să muncească într-o Spanie în plină sănătate economică. În prezent, ea este afectată de șomaj și de iluzii pierdute, comentează agenția franceză.
În urmă cu trei ani, în această suburbie situată la 30 de minute de mers cu trenul de capitală, barurile erau pline și clienții stăteau la coadă în fața birourilor de transfer de bani pentru a trimite o parte din câștig familiilor lor.
În prezent, majoritatea magazinelor deschise sunt goale. La fel și centrele de telefonie, saloanele de coafură africane sau barurile, dintre care multe s-au închis.
Toate acestea sunt reminiscențe ale unei epoci de aur care a făcut din Torrejon, ca și din alte suburbii, un amestec de imigranți slab calificați dar care găseau de lucru ușor, în special în construcții sau servicii.
În acest oraș, un sfert dintre cei 118.000 de locuitori sunt imigranți, în special români, latino-americani sau africani. În ultimii 15 ani, Spania, în plină euforie a construcțiilor, a primit peste cinci milioane de străini. În 2005, țara a regularizat situația a 600.000 de muncitori imigranți.
“Ne-am obișnuit cu o viață frumoasă, de plăceri, ne-am putut cumpăra o bucată de teren în țara noastră și ne-am putut aduce familiile. Dar totul s-a terminat”, rezumă Magali Quezada, o peruană ajunsă la Torrejon în urmă cu zece ani.
În prezent, imigranții sunt în prima linie în fața crizei.
Luis Mendes, în vârstă de 40 de ani, vine din Guineea Bissau. Când a ajuns în Spania în 1997, el a crezut că a găsit Eldorado. El a muncit mai întâi în agricultură, apoi în construcții și a obținut chiar un credit de peste 100.000 de euro pentru a cumpăra un apartament de 70 de metri pătrați.
“Câștigam destul de bine, 1.800 de euro pe lună, pentru că deseori se făceau ore suplimentare. Este destul pentru a-mi ajuta familia”, rămasă în Africa, își amintește el.
“Dar în prezent nu mai muncesc. Am primit indemnizații de șomaj timp de un an, dar acum nu mai primesc”, continuă Luis, care împarte apartamentul cu doi frați, și ei șomeri.
Nivelul șomajului a crescut la peste 21,5 la sută în Spania, iar străinii sunt cei mai afectați, în procent de 32,7 la sută. Mulți sunt supraîndatorați, după ce au obținut ușor credite pentru a-și cumpăra apartamente sau mașini, într-o perioadă în care băncile acordau împrumuturi fără prea multe precauții.
În prezent, Luis nu își mai poate plăti taxele și ar putea fi expulzat de la o zi la alta.
Pe aceeași stradă cu Luis, supranumită “strada expulzărilor”, deoarece mulți locuitori sunt amenințați de aceasta, un grup de “indignați” a încercat în zadar, la sfârșitul lui noiembrie, să împiedice expulzarea lui Consuelo Lozano, o ecuadoriană în vârstă de 40 de ani, care datora unei bănci 200.000 de euro.
“Este o luptă împotriva giganților, iar eu, pe lângă ei, nu sunt nimic”, a mărturisit ea, cu ochii în lacrimi, la scurt timp după ce a predat cheia apartamentului său.
Unii dintre acești imigranți ar vrea să se întoarcă în țara de origine, dar ca și Consuelo sunt legați de Spania printr-un împrumut imobiliar sau datorii pe care trebuie să le ramburseze.
Această femeie de serviciu șomeră, care a reușit totuși să își trimită copiii în Ecuador, a fost constrânsă să rămână în Spania, sub amenințarea de a-i transmite datoria surorii sale, care i-a garantat împrumutul pentru apartament.
Luis nu își pune însă problema să se întoarcă: “Este foarte greu aici, trăiesc prost”, dar “în țara mea este și mai rău”, mărturisește el.