Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer&Contractor (IMP) cere acționarilor să mandateze Consiliul de Administrație pentru derularea de majorări de capital cu până la 100% din valoarea actuală, în următorul an, potrivit convocatorului Adunăgrii Generale a Acționarilor (AGA) publicat pe Bursă.
În prezent, Impact are un capital social de 200 mil. lei, însă prețul acțiunilor pe Bursă este de 0,43 lei, sub valoarea nominală de 1 leu, ceea ce face dificilă derularea unei majorări de capital.“E o procedură standard pe care o facem în fiecare an pentru ca să fim pregătiți. Nu avem în prezent în plan o majorare de capital. Avem niște proiecte, dar acestea se bazează pe activele pe care le avem deja și nu presupun investiții majore din partea noastră în acest an”, a declarat Carmen Săndulescu, directorul executiv al Impact, care deține 11,6% din acțiuni. Principalul acționar al Impact este Dan Ioan Popp, cu circa 20%.
Impact le-a prezentat recent investitorilor arabi prezenți la forumul economic Consiliul de Cooperare al Golfului – România două proiecte care vizează construirea unui parc de distracții în zona Ghencea din București și a unui centru medical și spa în nordul Bucureștiului, valoarea celor două investiții pentru care compania caută parteneri fiind estimată la 320 mil. dolari.