Compania de constructii Impact intentioneaza sa isi extinda activitatea si in strainatate, fiind interesata in special de piata Serbiei, a declarat Dan Ioan Popp, presedintele firmei.
“Dorim sa ne extindem activitatea prin constructia de complexuri rezidentiale in tarile vecine, in primul rand in Bulgaria, Serbia si Ungaria. Am inceput deja sa studiem evolutia acestor piete, dar pregatirea intrarii Impact va lua cel putin doi ani, timp in care vom cauta parteneri locali si vom analiza conditiile de piata”, a declarat Popp. “O oportunitate extraodinara este Serbia, tara care are un potential enorm, insa aici sunt probleme de natura financiara”, a adaugat reprezentantul Impact. El a precizat ca, “in cel mai bun caz, peste doi ani am putea incepe un proiect in Serbia, Bulgaria sau Ungaria, insa constructia va mai lua intre doi si patru ani”.
Pe de alta parte, Impact este interesata si de tarile Uniunii Europene, dar cu alte produse. “Vrem sa exportam case de lemn in statele UE. Pe de-o parte, sunt case de vacanta pentru care purtam discutii cu firme din Spania, Portugalia sau Franta, iar pe de alta parte avenm intentia sa exportam si sa montam case de locuit permanent din lemn”, a spus Popp, adaugand ca primele exporturi ar putea avea loc la sfarsitul acestui an.
Printre planurile de viitor ale companiei se numara si o eventuala listare pe pietele externe.
Compania Impact, infiintata in urma cu 12 ani, este listata la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) din 1996. Incepand de astazi, la BVB va fi tranzactionata si emisiunea de obligatiuni corporative a Impact, subscrisa integral la data de 25 februarie. In valoare de circa 50 de miliarde de lei, emisiunea are o maturitate de doi ani, iar fondurile obtinute vor fi utilizate pentru finantarea  proiectului rezidential  Boreal din Constanta.
Impact si-a majorat la inceputul anului capitalul social cu 34,05 miliarde de lei (circa un milion de dolari), de la 122,06 miliarde de lei la 156,1 miliarde de lei, prin emiterea unui numar de 34,05 milioane de actiuni noi. Pana la sfarsitul anului, compania intentioneaza sa-si mai majoreze de doua ori capitalul, pentru a ajunge la 275 de miliarde de lei.
Pentru acest an, compania si-a propus venituri de 18,2 mil. $, fata de 16,5 mil. $ in 2002, si un profit brut de 6,4 mil. $. In primul trimestru, cifra de afaceri a companiei a scazut insa, din cauza iernii prelungite si a modificarilor metodologiei de inregistrare contabila, de la 115, 6 mld. lei la 71 mld. lei. La BVB, actiunile Impact au inchis ieri la 4.600 lei, in scadere cu 3,16% fata de sedinta anterioara. bogdan.neagu@zf.ro