Acestea sunt cele două paranteze între care se află închis “Jurnalul de călătorie” al lui Ion Drăghici și Elena Gabriela Drăghici, o expoziție la două mâni și două perechi de ochi, deschisă pe 10 aprilie la galeriile bucureștene Simeza.
Dacă e să ne luăm după elementele figurate în lucrările celor doi artiști, călătoria (comună) a avut drept bivuac convergent Veneția, un oraș capturat plastic prin canalele, clădirile și gondolele sale, în vedutele Elenei Gabriela Drăghici și prin personajele sale simbolice – caii de pe basilica San Marco și măștile carnavalești, la Ion Drăghici. Între cele două maniere de a vedea aceeași realitate există însă diferențe notabile, conferite nu atât de obiectul focalizat, cât de maniera de a gândi și de a exprima emoția. Peisajele doamnei E.G. Drăghici sunt fulgurații de sens, acuarele, lavis-uri, schițe cromatice; sugestii de o remarcabilă forță evocatoare, adunate într-un breviar de călătorie, care vorbește despre atmosferă, despre aburii lagunei, despre starea de-o clipă a peisajului, despre duhul clădirilor – mai mult decât despre arhitectura lor. Notația e năvalnică, făcută dintr-o suflare și, în ciuda faptului că e nutrită din elemente de seducție tehnică ce, la o primă vedere, pot părea comerciale, își vădește, după o contemplare tihnită, energia genuină, lirismul autentic, cromatica generată din interiorul sufletului. O observație, totuși: natura lucrărilor sale, dimensiunile miniaturale fac din panotarea de la Simeza – pe rânduri suprapuse, aglomerate în exces – una cel puțin ineficientă.
Ion Drăghici (în această expunere, cel puțin) zăbovește în detaliu, face din minuție artă poetică, țese – cu precizia lui Nicolae Săftoiu, de pildă – filigranuri. Figura privilegiată a desenatorului este cabalina, al cărei Paște este mereu și niciodată, un personaj sărbătorit și reinventat în fiecare desen, trasat cu meticulozitate, mângâiat prin fiecare linie și adus (atunci când nu are, pur și simplu, privirea umedă de Disney) alături de simboluri atice sau venețiene, în suite grafice pentru a căror măiestrie autorul lor s-ar cuveni dacă nu studiat, măcar invidiat cordial de către toți alumnii în arte plastice.
Un concert plastic de cameră pe care îl recomandăm tuturor celor care vor să-și delecteze privirea, fără complicații abisale.
Elena Gabriela Drăghici (n. 1959, comuna Frăsinet, Teleorman). Absolventă, promoția 1984, a Institutului N. Grigorescu, secția tapiserie. Personale (selectiv): 1984, “Pastel”, București; 1997, Galeria Simeza; 2003, Centrul Cultural Viena; 2008, Căminul artei. Are în portofoliu numeroase lucrări de artă monumentală, fie în domeniul tapiseriei, fie în acela al restaurării.
Ion Drăghici (n. 1959, Techirghiol). Absolvent, promoția 1984, al Institutului N. Grigorescu. Personale (selectiv): 1992, Galeria Căminul Artei; 1995, Simeza; 1996, Galeria Orizont; 2003, Centrul Cultural Viena; 2006, Galeria BCU. Picturi murale și lucrări monumentale în țară.