Franța și Germania sunt țările care au cerut, în 2010, amânarea aderării României și a Bulgariei la spațiul Schengen. Problema Olanda și Finlanda au apărut mai târziu, dar opoziția celor două – în final doar a Olandei față de aderarea României și a Bulgariei – au avut susținerea tacită a Franței și a Germaniei.
Pentru a înțelege ce pretind acum aceste două țări trebuie să ne întoarcem în decembrie 2010, când, într-o scrisoare adresată Comisiei Europene, miniștrii de interne ai Franței și Germaniei își justificau opoziția față de aderarea României: justiția nu funcționează, iar corupția este în floare, dar Sistemul Schengen (o bază de date enormă a UE) va intra, după aderare, pe mâna polițiștilor români de frontieră, posibil corupți. De aici un risc imens pentru toate țările Schengen a căror frontiere ar deveni vulnerabile.
Reproșurile președinteleui francez Nicolas Sarkozy la adresa României, punctuale, au fost două: problema romilor din Franța și ușurința cu care România acordă cetățenie românilor din Republica Moldova. Astfel, spunea în 2010 Sarkozy, zeci de mii de străini din afara UE devin cetățeni ai Uniunii, deși nimeni nu și-a dat acordul asupra acestui lucru. Pentru că cei mai mulți moldoveni cer cetățenie română, nu pentru a rămâne în România, ci pentru a putea merge liberi, fără vize, în UE.
Problema primirii României în Spațiul Schengen ar urma să fie reexaminată în toamnă. Dar chiar dacă ar exista un acord favorabil în acest sens, vor fi deschise doar aeroporturilor, problema frontierelor terestre urmând să fie discutată mai târziu.
Ce vor acum Franța și Germania? Să poată reintroduce controalele la frontiere pentru o vreme, în cazul în care într-un stat membru care reprezintă frontiera externă a UE ar apărea o vulnerabilitate. De altfel, cele două țări au respins, în trecut, propunerea Comisiei Europene de a gestiona ea cu mai multă autoritate chestiunea Schengen. Nu, aceasta este de competență națională, spun cele două țări.
O astfel de problemă a apărut în timpul războiului din Libia când Italia lui Silvio Berlusconi, premierul de atunci, “le-a dat drumul” în Franța refugiaților libieni și nu i-a reținut pe teritoriul țării, așa cum ar fi trebuit, spre furia lui Sarkozy. Grecia, de asemenea, este îndelung criticată pentru că nu și-ar apăra prea bine frontierele.
Noua situație trebuie examinată și din perspectivă electorală: Sarkozy avea nevoie de concretizarea unui astfel de demers pe care l-a promis mai demult. Dar trebuie examinată și din perspectivă practică. Dacă efortul va fi să se demonstreze că sunt vulnerabilități în cadrul actualelor granițe, ce șanse are România să adere la Schengen atâta vreme cât suspiciunea ar fi că, de fapt, vine în spațiul comun cu o nouă problemă?
Problema mai trebuie pusă și din perspectiva pieței muncii. Nu are o legătură directă cu Schengen pentru că și acum românii pot ajunge în Franța ușor, doar cu buletinul. Dar această “invazie” facilitată de neîngrădirea dreptului de deplasare este prezentă în mentalul colectiv și este speculată cu succes de unele partide de dreapta și, mai ales, de cele extremiste (cazul Olandei și al Finlandei).